Persoanele care vor să li se retrocedeze pămîntul și se unesc în asociații beneficiază de ajutor din partea statului. Legea s-a modificat, venind cu unele măsuri care permit o mai mare operativitate în înapoierea pămîntului foștilor proprietari. Astfel, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se va putea formula de către unul dintre proprietarii care vor să se asocieze, pentru toți ceilalți. O altă noutate a actului normativ constă în componența comisiei judetene, unde vor fi incluși, pe lîngă persoanele deja desemnate, directorul Oficiului de Cadastru și cel al Direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală. Un alt element de noutate constă în faptul că titlurile de proprietate vor fi semnate și de directorul Direcției Agricole, pentru suprafețele agricole, și de șeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vînătoare, pentru terenurile cu păduri. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.