~2 min lectură 0 comentarii

Fostul primar din Luizi Călugăra rămâne în arest

Catalina Chifu

act.luizi

Judecătoria Bacău a respins, vineri, cererea de eliberare depusă de Aurel Varga, fost primar în Luizi Călugăra, arestat preventiv în decembrie 2013 sub acuzațiile de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Decizia vine la nici două săptămâni după ce aceeași instanță considera că nu se mai impune prelungirea arestului preventiv în cazul fostului primar, hotărâre casată însă de Tribunal. Zilele următoare se va judeca recursul la decizia Judecătoriei.

Aurel Varga este acuzat că în perioada 2010 – 2011, în calitate de consilier local, i-ar fi convins pe primarul de atunci, Mihai Funaru, pe directorul Școlii nr. 1 Luizi Călugăra, Petru Ciurea, precum și pe alți consilieri locali să încheie contracte de lucrări cu două firme de construcții, la prețuri supraevaluate și fără respectarea legii. Deși nu au fost realizate, lucrările au fost recepționate, iar sumele achitate ar fi intrat în conturile unor firme la care administrator este soția lui Aurel Varga.

Procurorii mai susțin că și în perioada 2012 – 2013, în calitate de primar al comunei Luizi Călugăra, Aurel Varga ar fi încheiat contracte de lucrări cu mai multe societăți comerciale, fără respectarea prevederilor legale și ar fi dispus plata unor lucrări neefectuate, banii ajungând tot în contul firmelor soției sale. (Cătălina CHIFU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.