Profesorului universitar Alain Dubrulle, de la Universitatea Littoral – Cote D’Opal (Franța), i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Bacău, fiind cel de-al treilea profesor francez care primește acest titlu din partea instituției băcăuane. Evenimentul a avut loc în sala Senatului Universității Bacău, vineri, 5 decembrie, orele 12.00, în prezența unei delegații franceze, a reprezentaților senatului Universității din Bacău, a rectorului Universității „George Bacovia” din Bacău, profesorul Dumitru Marius Paraschivescu, și a unui grup de studenți, parte dintre ei foști bursieri ai instituției franceze. Mesajul de felicitare din partea Universității Bacău a fost citit de profesorul universitar Gheorghe Brabie, care, în numele Senatului Universității Bacău, a mulțumit distinsului invitat pentru „izbînzile numeroase și importante în cercetare și educație, pentru opera științifică masivă ce va dăinui, pentru generozitatea, pentru sprijinul și încrederea acordată studenților și colaboratorilor”. De cealaltă parte, profesorul Dubrulle s-a arătat încîntat de primirea făcută și de nivelul de pregătire al tinerilor băcăuani care studiază în Franța. „Avem tineri de la Universitatea Bacău care își desăvîrșesc studiile la noi, iar nivelul lor de pregătire este ridicat. Totodată, sper ca, prin legăturile care se stabilesc între cele două instituții, să realizăm împreună mai multe proiecte”, a spus profesorul Dubrulle.
Un alt eveniment l-a constituit prezența, în rîndul delegației franceze, a profesorului universitar Gheorghe Surpățeanu, care este director în cadrul Universității „Littoral”, un rang care, așa cum remarca și noul distins Honoris Cauza, dovedește recunoașterea de care se bucură învățămîntul universitar românesc în Occident. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns