Angela Moroșanu este campioana Europei
• ea a stabilit și un nou record al competiției, 56.40 secunde
ATLETISM – C.E. TINERET: Sprintera Angela Moroșanu, atletă legitimată la Sport Club Municipal Bacău și Dinamo, a cucerit medalia de aur în proba de 400 metri garduri la Campionatul European de Atletism, tineret (sub 23 de ani), de la Debrețin (Ungaria). Angela a lergat și sărit pe distanța amintită în timpul de 56.40 secunde. Cu acest prilej, eleva antrenorului Dorin Ursache a stabilit, pe 14 iulie 2007, și noul record al concursului. Tot ea a concurat aseară, după închiderea ediției, în finala probei de ștafetă 4×400 metri plat alături de celalalte componente ale echipei române.
Cristian Vorovenci, de la Știința Bacău (antrenor Cridtina Șoflău), este și el unul dintre protagoniștii „europenelor” de tineret din acest an. în calificrile pentru finala de la 1500 metri, Cristian a realizat cel de al treilea timp din concurs, 3:46.04. Ieri seară el a alergat pentru o medalie. De asemenea, România a mai fost prezentă aseară într-o finală, cea masculină de 4×400 metri plat în care a concurat și Dan Valentin Dănceanu (SCM Bacău). (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.