Echipa care a impresionat marti n-a fost nici marea Brazilie, nici rutinatele Portugalia si Coasta de Fildes. Coreea de Nord, chiar daca a pierdut partida cu Seleçao, a avut o prezenta emotionanta, iubita de public si comentatori. Mai merita evidentiata mica performanta a Noii Zeelande, care prin remiza contra Slovaciei a adus echilibrul perfect intre cele patru echipe ale Grupei F.
Puricele si elefantul
Brazilia a fost nevoita sa se intrebuinteze serios contra micii echipe a Coreei de Nord. Valoarea individuala superioara a sud-americanilor si media lor de talie mult mai mare ca a coreenilor recomandau un scor fluviu. Pe teren, harnicia outsiderilor si nebanuitele lor calitati tehnice, jocul lor ordonat si precis, au pastrat tabela de marcaj neschimbata. Asiaticii poate ca ar fi dat lovitura, daca tracul nu i-ar fi facut sa se grabeasca in câteva rânduri in preajma careului brazilian. Dar cvintupla campioana mondiala a fortat la maximum dupa pauza si a izbutit golul izbavitor prin Maicon, jucatorul lui Inter pacalindu-l dintr-un unghi aproape imposibil pe excelentul Myong Guk, care se astepta la o centrare. In ’72, Elano a majorat avantajul Braziliei, la o faza de o simplitate accesibila doar echipelor cu adevarat mari. Dar Coreea de Nord a muncit in continuare cu demnitate si patriotism, in acelasi spirit de fair-play absolut. Golul lui Ji Yun Nam, din ’88, a fost salutat cu simpatie de public si comentatori; credem ca nici chiar brazilienii n-au fost suparati pentru acest onorant, pentru coreeni, 2-1. Lacrimile lui Jong Tae-Se, de la intonarea imnurilor, probabil ca vor deveni la fel de celebre cu ale hondurianului Arzou, din urma cu 28 de ani, chiar daca au curs in alt context. Pacat ca aceasta mica si nefericita echipa a Coreei de Nord are o grupa atât de grea si probabil ca nu va putea obtine niciun punct la aceasta editie a CM.
Cine va pacali Brazilia?
Portugalia si Coasta de Fildes s-au respectat una pe alta, ca doua echipe de prim-rang ale lumii. Da, consideram ca formatia africana este una de top, dovedind asta inca in urma cu patru ani, atunci când a dominat (desi a pierdut) partidele cu Argentina si Olanda. Nici echipa de pe locul 3 in Clasamentul FIFA, Portugalia, n-a reusit sa para superioara team-ului ivorian. Ba chiar a fost cât pe ce ca in ultimul minut al prelungirilor europenii sa primeasca golul ce macula tabela. N-a fost sa fie, iar acum Portugalia si Coasta de Fildes vor forta calificarea in optimi cautând sa smulga puncte Braziliei, admitând ca ambele se vor impune impotriva RPD Coreene.
„All Whites” au egalat dramatic
Data fiind faima mult prea mica a Slovaciei si Noii Zeelande, partida nu s-a bucurat de o publicitate grozava. Dar meciul a fost frumos, avându-i pe europeni in prim-plan pâna au marcat golul de 1-0, prin Vitek, care a trimis o bomba lânga bara, fara speranta pentru Paston. De-aici incepând, Slovacia a facut pasul inapoi, permitând All Whites (asa sunt numiti fotbalistii, pentru a se deosebi de celebrii rugbysti All Blacks) sa se vada mai mult in ofensiva. Periculozitatea actiunilor lor a lasat de dorit, dar in ultimul minut de joc, Reid, intrat pe teren cu doar 15 minute mai devreme, a izbutit un gol frumos. Italia, Paraguay, Slovacia si Noua Zeelanda sunt la perfecta egalitate in Grupa F, clasamentul aratând ca program de calculator in code-machine, o combinatie ordonata de 1 si 0.
Scorurile primelor cinci zile
* GRUPA A: AFRICA DE SUD – MEXIC 1-1 (0-0); FRANTA – URUGUAY 0-0;
* GRUPA B: COREEA DE SUD – GRECIA 2-0 (1-0); ARGENTINA – NIGERIA 1-0 (1-0);
* GRUPA C: ANGLIA – SUA 1-1 (1-1); SLOVENIA – ALGERIA 1-0 (0-0).
* GRUPA D: GHANA – SERBIA 1-0 (0-0); GERMANIA – AUSTRALIA 4-0 (2-0).
* GRUPA E: OLANDA – DANEMARCA 2-0 (1-0); JAPONIA – CAMERUN 1-0 (1-0);
* GRUPA F: ITALIA – PARAGUAY 1-1 (0-1); NOUA ZEELANDA – SLOVACIA 1-1 (0-0);
* GRUPA G: COASTA DE FILDES – PORTUGALIA 0-0; BRAZILIA – RPD COREEANA 2-1 (0-0);
– S-au disputat ieri: Honduras – Chile si Spania – Elvetia, ambele in Grupa H, si Africa de Sud – Uruguay, in Grupa A.
– Se disputa azi: Argentina – Coreea de Sud (14.25, TVR 1) si Grecia – Nigeria (16.55, TVR 1), ambele in Grupa B; Franta – Mexic (21.25, TVR 1), in Grupa A.
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.