Pâna acum, cam toate echipele din Europa si Africa au dezamagit, spre deosebire de cele din America de Sud si CONCACAF, care au avut in bloc o comportare buna. Ultima mare deceptie europeana a fost Germania, dar nici invingatoare sa, Serbia, ori Danemarca si Olanda (care au obtinut câte trei puncte) n-au convins; ce sa mai spunem de Anglia si Franta? De partea cealalta, Argentina, Uruguay, Mexic, Chile, Paraguay, Brazilia si SUA au cucerit simpatia tuturor. Aproape ca a trecut etapa a doua a grupelor, dar concluzia este ca majoritatea formatiilor (exceptie fac Argentina si Olanda) ramân in priza, cu sperante si cu temeri in privinta calificarii in optimi.
Prima greseala grava de arbitraj
Statele Unite au practicat contra Sloveniei un fotbal deschis si usor naivi, iar europenii i-au taxat de doua ori pe „gringos”. Dar, la fel ca in partida cu Anglia, SUA au revenit, iar pe final ar fi putut obtine victoria, daca nu li s-ar fi anulat un gol perfect valabil. Capitanul americanilor, Donovan, a declarat ca fost „jaf la drumul mare”, iar toata lumea a fost de acord; astfel a fost consemnata si prima grava greseala de arbitraj, la o editie in care cavalerii fluierului fusesera pâna atunci laudati.
Klose, „golgeter” pentru sârbi
Germania pornea ca mare favorita impotriva Serbiei, insa a fost inmormântata de chiar golgeterul ei, Miroslav Klose, care a primit repede doua cartonase galbene, lasându-si echipa in zece. Sârbii au profitat de ocazie si au invins la limita, dar in conditiile in care celalalt golgeter al formatiei, Podolski, a ratat un penalty. Asta a demonstrat ca si Germania scârtâie si ca n-ar avea sanse in fata Argentinei.
Echipele africane, aproape eliminate
Ghana sta cel mai bine dintre reprezentantele Continentului Negru care au disputat doua etape, dar egalul cu Australia o face sa tremure inca la ultima etapa a Grupei D. In rest, Africa de Sud Nigeria si Camerun sunt practic eliminate dupa infrângerile cu Uruguay (0-3), Grecia (1-2)respectiv Danemarca (1-2). Nici Algeria nu are mari sperante, desi a izbutit sa incurce Anglia. Cu siguranta ca niciuna dintre echipele „gazda” – nici macar Coasta de Fildes, care n-a convins in fata Portugaliei -, nu are potentialul de a stabili „acasa” o premiera de senzatie: un prim titlu mondial pentru Africa. Pentru ca vorbim despre echipele africane, mentionam ca una dintre ele, Ghana, a urmat Germaniei la „abatorul” australian: foarte urât joaca echipa Cangurilor, nici macar la rugby n-ar fi permise intrari atât de criminale.
Scorurile primelor opt zile
* GRUPA A: AFRICA DE SUD – MEXIC 1-1 (0-0); FRANTA – URUGUAY 0-0; AFRICA DE SUD – URUGUAY 0-3 (0-1); MEXIC – FRANTA 2-0 (0-0);
* GRUPA B: COREEA DE SUD – GRECIA 2-0 (1-0); ARGENTINA – NIGERIA 1-0 (1-0); GRECIA – NIGERIA 2-1; ARGENTINA – COREEA DE SUD 4-1 (2-1);
* GRUPA C: ANGLIA – SUA 1-1 (1-1); SLOVENIA – ALGERIA 1-0 (0-0); SLOVENIA – SUA 2-2 (2-0); ANGLIA – ALGERIA 0-0.
* GRUPA D: GHANA – SERBIA 1-0 (0-0); GERMANIA – AUSTRALIA 4-0 (2-0); GHANA – AUSTRALIA 1-1; SERBIA – GERMANIA 1-0.
* GRUPA E: OLANDA – DANEMARCA 2-0 (1-0); JAPONIA – CAMERUN 1-0 (1-0); OLANDA – JAPONIA 1-0 (0-0); DANEMARCA – CAMERUN 2-1 (1-1);
* GRUPA F: ITALIA – PARAGUAY 1-1 (0-1); NOUA ZEELANDA – SLOVACIA 1-1 (0-0);
* GRUPA G: COASTA DE FILDES – PORTUGALIA 0-0; BRAZILIA – RPD COREEANA 2-1 (0-0);
* GRUPA H: HONDURAS – CHILE 0-1 (0-0); SPANIA – ELVETIA 0-1 (0-0).
– S-au disputat ieri: Slovacia – Paraguay (Grupa F); Italia – Noua Zeelanda (Grupa F); Brazilia – Coasta de Fildes (Grupa G).
– Se disputa azi: Portugalia – RPD Coreeana (14.25, TVR 1, Grupa G); Chile – Elvetia (16.55, TVR 1, Grupa H); Spania – Honduras (21.25, TVR 1, Grupa H).
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.