Federaţia de fotbal din Bosnia-Herţegovina (NSBiH) a fost suspendată vineri, „până la noi ordine”, de către FIFA şi UEFA, care reproşează forului de la Sarajevo că nu a adoptat un nou statut conform recomandărilor lor, au anunţat celor două organizaţii într-un comunicat.
Federaţia bosniacă a respins marţi cererea FIFA şi UEFA de a-şi modifica statutul, pentru a putea fi condusă de un singur preşedinte, şi nu în baza unei preşedinţii tripartite compusă pe baze etnice, aşa cum se întâmplă în prezent.
Ultimatumul dat de FIFA şi UEFA pentru efectuarea schimbării de statut a expirat la 31 martie, astfel că federaţia bosniacă a fost suspendată în mod automat de către cele două foruri internaţionale începând cu 1 aprilie.
În aceste condiţii, selecţionata Bosniei riscă să fie exclusă din preliminariile Campionatului European de fotbal 2012, în care face parte din aceeaşi grupă (D) cu România. Cele două echipe s-au întâlnit sâmbătă, la Zenica, iar bosniacii s-au impus cu scorul de 2-1, meciul retur fiind programat pe 3 iunie, în România. Patru zile mai târziu, pe 7 iunie, Bosnia ar urma să primească vizita Albaniei, însă cele două jocuri se vor disputa doar dacă federaţia de la Sarajevo îşi va schimba poziţia şi va decide să respecte cerinţele FIFA şi UEFA până la meciul retur cu România.
„FIFA şi UEFA au decis să suspende, până la noi ordine, Federaţia de fotbal din Bosnia-Herţegovina, începând de astăzi, 1 aprilie. Această decizie a fost considerată necesară din cauza refuzului Adunării generale a NSBiH de a adoptat statutul conform recomandărilor FIFA şi UEFA. Comitetele Executive ale FIFA (28 octombrie 2010) şi UEFA (4 octombrie 2010) au solicitat NSBiH să adopte statutul conform exigenţelor minimale ale FIFA şi UEFA cel târziu la 31 martie 2011, în caz contrar NSBiH fiind suspendată în mod automat.
Adunarea generală a NSBiH, desfăşurată la Sarajevo pe 29 martie, nu a permis obţinerea cvorumul necesar care să permită adoptarea statutului NSBiH, doar 22 dintre cei 54 de delegaţi prezenţi votând în favoarea unui amendament al statutului. În consecinţă, NSBiH pierde toate prerogativele legate de statutul de membru, cu efect imediat şi până la noi ordine.
Echipa reprezentativă şi cluburile afiliate ale NSBiH nu vor mai avea dreptul de a lua parte la competiţiile internaţionale, începând de la 1 aprilie 2011 şi până când problema sus-menţionată nu va fi rezolvată. Aceasta înseamnă, de asemenea, că începând de la 1 aprilie 20011 niciun oficial sau reprezentant al NSBiH nu poate participa la un meci sau eveniment internaţional,
FIFA şi UEFA regretă profund că această decizie a trebuit să fie luată şi vor discuta în viitorul apropiat următoarele etape necesare pentru reintegrarea NSBiH în familia fotbalului cât mai rapid posibil”, se precizează în comunicatul comun dat publicităţii vineri de FIFA şi UEFA.AGERPRES
Lasă un răspuns