~4 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga II / SC Bacău – CF Brăila 2-1 (1-0)

Redacția Ziarul de Bacău

Datorie împlinită cu onoare

ts3.sport 140414liga2

În ultima etapă a sezonului regulat, SC Bacău s-a calificat în turneul play-off fără să depindă de celelalte rezultate. Băieții lui Viorel Tănase au luptat cu foarte multă ambiție, pe un teren greu, care împiedica orice construcție de fază. A câștigat astfel echipa care a avut o condiție fizică mai bună și care a avut mai multă ambiție. Prima ocazie a partidei au avut-o însă brăilenii, Roșu trimițând cu capul puțin pe lângă poartă, din marginea careului mic. Replica gazdelor a fost tăioasă, cu portarul Comănescu salvând Brăila în min. 18 și 35, la șuturile extrem de periculoase ale lui Cl. Tudor și Ungureanu. El n-a mai putut face însă nimic în min. 36, atunci când Taban a șutat senzațional de la 25 m, la vinclu, deschizând scorul. SC Bacău s-a menținut la timonă și a mai avut un gol anulat la începutul reprizei secunde. Presiunea gazdelor s-a concretizat în min. 58, când Lozneanu a majorat scorul cu un șut din centrul careului mare al oaspeților. De la 2-0 până la finalul partidei, roș-galbenii au făcut pasul în spate, iar Brăila a ocupat terenul cedat. Oaspeții au inițiat mai multe acțiuni periculoase, una dintre acestea fiind fructificată de Roșu, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări ideale de pe stânga. Mai luptând până la epuizare, mai trăgând de timp, băcăuanii au securizat rezultatul și au obținut o victorie pe deplin meritată. Bucuria de final a fost vie, ei neștiind că ar fi obținut poziția de play-off chiar dacă ar fi fost egalați de Brăila. Aceasta deoarece Iașiul învinsese la Buzău, iar victoria Unirii Tărlungeni nu mai conta. Oricum ar fi fost, SC Bacău și-a îndeplinit obiectivul, obținând locul de play-off. Asta în condițiile în care roș-galbenii, abia promovați din LIII, începuseră campionatul cu patru înfrângeri consecutive. Merită felicitați antrenorii Viorel Tănase, Tudorel Pelin, Sorin Condurache, Viorel Ignătescu, precum și toți jucătorii din lotul SC Bacău. Bravo! Sunteți, după mulți ani în care Bacăul n-a contat, speranțele de revenire în prima divizia divizie ale fotbalului de la noi din oraș!
SC Bacău a evoluat în următoarea formulă: Petrariu – Sascău, Dumitriu, Lozneanu, Mihălăchioaie, Taban, Ungureanu (min. 89 Predoiu), Căinari (min. 90 Husein), Cl. Tudor (min. 80 Adăscăliței), Hurdubei, Miron.

Declarații după meci
– Viorel Tănase (antrenor SC Bacău): „Am câștigat pentru că am luptat mai mult și ne-am adaptat mai bine acestui teren foarte greu. Am dominat la capitolul condiție fizică și, pe ansamblu, am avut și mai multe ocazii. Îmi felicit jucătorii pentru determinarea de care au dat dovadă și sunt convins că ei vor putea în viitor și mai mult. Ne așteaptă un play-off aparent fără responsabilități, dar în care vrem să abordăm fiecare meci la victorie. În timpul campionatului, chiar dacă am pierdut, am jucat de la egal la egal cu CSMS Iași, Rapid și FC Clinceni, echipele care acum trag la promovare, iar acum ne dorim și rezultate favorabile”.
– Liviu Goian (președintele CA al SC Bacău): „A fost greu, dar frumos și meritat. În opinia mea, puteam să nu trecem prin astfel de momente tensionate până în ultimul minut al acestei ultime etape. Această echipă tânără și fără experiență, abia promovată din LIII, merită felicitată pentru modul în care s-a luptat. Lipsa noastră de experiență, transpusă în greșeli, a făcut să pierdem multe puncte prețioase, altfel am fi obținut calificarea încă de-acum câteva etape. Play-off-ul va fi prilejul de a face alt pas înainte pe scara valorică. Pentru a putea ataca însă promovarea în Liga I, din sezonul următor, ne mai trebuie cam patru jucători cu experiență și valoare”.

CLASAMENT
1. CSMS Iași 22 16 1 5 47-16 49 (16)
2. Rapid București 22 12 5 5 34-20 41 (8)
3. CSM Unirea Slobozia 22 12 5 5 29-22 41 (8)
4. FC Clinceni 22 10 7 5 41-28 37 (4)
5. ACS Berceni 22 10 6 6 33-26 36 (3)
6. SC Bacău 22 8 5 9 29-31 29 (-4)
–––––––––––––––––––––––––––––
7. Unirea Tărlungeni 22 7 6 9 18-22 27 (-6)
8. Gloria Buzău 22 5 10 7 25-24 25 (-8)
9. CF Brăila 22 6 5 11 24-33 23 (-10)
10. Rapid CFR Suceava 22 4 7 11 22-42 19 (-14)
11. Farul Constanța 22 4 6 12 12-35 18 (-15)
12. Dunărea Galați 22 4 5 13 23-36 17 (-16)
– Etapa XXVI: Galați – Rapid 2-0, Berceni – Constanța 2-0, Buzău – Iași 0-1, Tărlungeni – Clinceni 3-2, Bacău – Brăila 2-1.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.

~4 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga II / SC Bacău – CF Brăila 2-1 (1-0)

Redacția Ziarul de Bacău

Datorie împlinită cu onoare

Sport 140414LIGA2

Sport 140414LIGA2

SC Bacău s-a calificat în turneul play-off fără să depinde de alte scoruri, în ultima etapă a sezonului regulat. Băieții lui Viorel Tănase au luptat cu foarte multă ambiție, pe un teren greu, care împiedica orice construcție de fază. A câștigat astfel echipa care a avut o condiție fizică mai bună și care a avut mai multă ambiție. Prima ocazie a partidei au avut-o însă brăilenii, care, dar Roșu a trimis cu capul puțin pe lângă poartă, din marginea careului mic. Replica gazdelor a fost tăioasă, cu portarul Comănescu salvând Brăila în min. 18 și 35, la șuturile extrem de periculoase ale lui Cl. Tudor și Ungureanu. El n-a mai putut face însă nimic în min. 36, atunci când Taban a șutat senzațional de la 25 m, la vinclu, deschizând scorul. SC Bacău s-a menținut la timonă și a mai avut un gol anulat la începutul reprizei secunde. Presiunea gazdelor s-a concretizat în min. 58, când Lozneanu a majorat scorul cu un șut din centrul careului mare al oaspeților. De la 2-0 până la finalul partidei, roș-galbenii au făcut pasul în spate, iar Brăila a ocupat terenul cedat. Oaspeții au inițiat mai multe acțiuni periculoase, una dintre aceste fiind fructificată de Roșu, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări ideale de pe stânga. Mai luptând până la epuizare, mai trăgând de timp, băcăuanii au securizat rezultatul și au obținut o victorie pe deplin meritată. Bucuria de la final a fost vie, ei neștiind că ar fi obținut poziția de play-off chiar dacă ar fi fost egalați de Brăila. Aceasta deoarece Iașiul învinsese la Buzău, iar victoria Unirii Tărlungeni nu mai conta. Oricum ar fi fost, SC Bacău și-a îndeplinit obiectivul, obținând locul din play-off. Asta în condițiile în care roș-galbenii, abia promovați din LIII, începuseră campionatul cu patru înfrângeri consecutive. Merită felicitați antrenorii Viorel Tănase, Tudorel Pelin, Sorin Condurache, Viorel Ignătescu, precum și toți jucătorii din lotul SC Bacău. Bravo! Sunteți, după mulți ani în care Bacăul n-a contat, speranțele de revenire în prima divizia divizie ale fotbalului de la noi din oraș.