~2 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga III / Aerostar – Moinești 2-0

Redacția Ziarul de Bacău

Oaspeții au noroc că nu mai retrogradează nimeni

sport.liga3

Derby-ul băcăuan, disputat pe ploaie și vânt rece, a fost unul de mare luptă. Aerostar dorea să nu pună capăt seriei de șase victorii, iar Moineștiul țintea să obțină punctul izbăvitor, care să-i aducă salvarea de la retrogradare indiferent de ceea ce hotărâse FRF cu două zile mai devreme. Ne referim, evident, la sistemul de desfășurare al LIII din toamnă, cu 6 serii de 14 formații, în condițiile în care acesta ce se încheie a fost de 6×12, dintre care 10 n-au încheiat campionatul; astfel, ar fi imposibil de completat numărul de 84, chiar și dacă nu va retrograda niciuna dintre 62 de formații ce duc la capăt ediția în curs.
Revenind la Aerostar – Moinești, gazdele au deschis scorul prin Patriche, în min. 30, iar apoi au ratat de trei ori, până la pauză, desprinderea la două goluri. Repriza secundă a debutat cu o ocazie a oaspeților, însă după aceea Aerostar a pus stăpânire pe joc. Totuși, brutalitatea lui Sârbu din min. 53, urmată de eliminarea acestuia, putea schimba decisiv raportul de forțe. Moineștiul s-a străduit să egaleze, mânat din teren de însași antrenorul Sorin Trofin, dar n-a izbutit să înscrie. Mai mult, forțele oaspeților s-au epuizat, iar Aerostar a dovedit multă prospețime pe final, ratând ocazii la rând. Una dintre acestea, o centrare din corner de pe dreapta, a fost fructificată tot de Patriche, în min. 83. Golgeterul meciului a declarat: „Desigur, mă bucur mult că echipa noastră mege atât de bine. Ne-ar conveni să luptăm la anul pentru promovarea în LII. De ce nu? Suntem o echipă tânără și toți ne dorim să creștem. Dar mai trebuie văzut care va fi obiectivul pe care îl va trasa conducerea.

* Et. IX: Aerostar – Moinești 2-0, Suceava – Ceahlăul 2-3.
CLASAMENT
1. Aerostar Bacău 15 10 0 5 30-11 30
2. CSM Moinești 15 8 0 7 27-23 24
3. Ceahlăul II P. Neamț 15 6 4 5 18-20 22
4. Bucovina Rădăuți 15 6 3 6 19-23 21
5. Sporting Suceava 16 4 1 11 19-36 13

P.K.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.