Programul primei etape a esalonului al treilea fotbalistic cuprinde in lista meciurilor patru nume de formatii bacauane. De fapt, doar trei se vor lupta pentru un loc cât mai bun pe parcursul celor noua luni de campionat, iar in prima etapa vor juca efectiv doar doua, SC si FCM. Aerostar si Willy sunt parti ale meciurilor neprogramate.
Adio, Pinguini!
Vestea proasta este ca Willy a primit oficial hârtie de la Federatia Româna de Fotbal ca nu va mai fi programata la niciun meci in campionat, in urma cererii „Pinguinilor” de a se retrage definitiv, din orice divizie. Fostul – de-acum -, director sportiv al lui Willy, Dan Ariton, a precizat: „N-am vrut nici retrogradare, nici fuziune sau cedare de drept de joc pentru Liga III. Pur si simplu, gata, s-a terminat. Nu mai putem face fata, daca nu suntem sprijiniti”. Willy a fost infiintat in 2001 si doar in doi ani a promovat in LIII, unde a facut tot timpul o figura frumoasa. Nu ne ramâne acum decât o amintire placuta a nebuniei lui Vasile Paun, care a dat sansa multor fotbalisti si antrenori, tineri sau vârstnici, sa traiasca din pasiunea lor. Prin aceasta, el a ajutat sportul bacauan, iar meritul lui trebuie recunoscut. Dupa Selena Bacau, Willy a fost a doua echipa bacauana care a functionat timp de mai multe sezoane pe fonduri proprii.
Seria I din Liga III ramâne cu 14 formatii, dupa ce anul trecut FRF hotarâse pentru acest sezon reducerea numarului de echipe de la 18 la 16. Iata cum criza a taiat si mai tare decât Federatia! Mai trebuie spus ca oferta peste cerere, inclusiv la nivel de Liga II – a determinat tot felul de tratative si manevre de promovare din IV in III si din III in II, dar tot criza a incetinit pâna la anulare sperantele celor mai multe cluburi. Printre ele, SC Bacau, care nici n-a mai izbutit sa-si valideze in timp util anumite formalitati, astfel incât a ramas, oficial, cu vechiul nume de Mesagerul.
Panait, secretosul
SC BACAU – CSM FOCSANI (Stadionul Letea, vineri, ora 18.00) / Tânarului manager al SC Bacau, Ciprian Panait, ii plac situatiile fara iesire. Anterior inceperii campionatului, declarase ca va oferi date despre echipa sa doar in cadrul unor conferinte de presa, pentru a se evita astfel speculatiile si inventiile. Totul sa fie limpede si oficial! European, am spune, chiar daca de LIII a României. Problema este ca Panait n-a organizat niciodata o astfel de conferinta de presa, desi recunoaste ca orice echipa joaca pentru public, iar publicul trebuie informat si nu poate fi informat decât de mijloacele media. In paranteza fie spus, transparenta si deschiderea Sport Club pentru bacauani trebuie sa cât se poate de mari, deoarece fondurile echipei in cauza – din care si Panait este platit -, sunt un rezultat al Legii 350. Pâna la urma, managerul ne-a spus ca totul este OK la echipa sa si nu are nimic deosebit de semnalat, iar SC va evolua cât de bine poate. Credem insa ca discretia lui Panait are ca ratiune socul pe care vrea sa ni-l provoace cu o tactica revolutionara pe care a inventat-o de unul singur si care i-ar atrage invidia lui Mourinho, ca sa nu mai spunem de frica si intrigile lui Razvan Lucescu. Cei de la CSM Focsani sunt pierduti, nici nu stiu ce umilinta-i asteapta! Noroc de noi ca anuntam publicul sa vina pe Letea, altfel noul moment zero al fotbalului mondial s-ar fi irosit din lipsa de martori. Asta, daca nu cumva Panait isi va ascunde descoperirea si fata de CSM Focsani, ceea ce n-ar fi de mirare.
Partida va fi condusa de Petre Meterciuc (Tg. Neamt), asistat de iesenii Daniel Ionut Stefanescu si Petronela Anitoaie. Observatori vor fi Mihai Pais (Galati) si Viorel Salceanu (Pascani).
In sfârsit, multumit
CSM ONESTI – FCM BACAU (Stadion CSM, ora 18.00) / Dupa foarte multa vreme l-am auzit pe antrenorul Gheorghe Poenaru sa fie multumit si linistit inainte de un meci. E drept, nivelul LIII pune mai putine piedici unui scor favorabil, mai cu seama daca adversara sa a promovat in acest esalon gratie retragerii altei formatii, fiind, in mod normal, o echipa de Liga IV. „Nu am niciun jucator indisponibil, anul acesta am scapat de ghinionul accidentarilor in pregatiri. Jucatorii mei s-au antrenat foarte bine in timpul verii. Sunt increzator ca vor reusi un joc bun si un rezultat bun”, ne-a declarat Gheorghe Poenaru.
Meciul va fi condus la centru de Mihai Alexandru Kiuta (Brasov), ajutat la cele doua linii de Andrei Alexandru Roman (Tg. Neamt) si de Adrian Vornicu (Botosani); observatori: George Bedreaga (Galati) si Vasile Aelenei (Bucuresti).
Odihna prelungita
Aerostar nu va mai asedia Suceava, fiindca Cetatea a procedat exact ca Willy, adica a tras obloanele. Astfel, dupa ce campionatul a fost amânat o saptamâna, chipurile din cauza caniculei, Aerostar si Ceahlaul II (care trebuia sa joace cu Willy) vor avea o saptamâna de vacanta in plus. „Vom face si noi un antrenament dupa-amiaza, sa facem efort ca toata lumea. Speram sa avem un inceput bun de campionat etapa viitoare, contra Cetatii Tg. Neamt”, ne-a declarat antrenorul secund al lui Aerostar, Valentin Cioanca.
Liga III, Seria I
Etapa I (vineri, 27 august, ora 18.00): SC Bacau – CSM Focsani, Politehnica Galati – Rapid CFR Suceava, CS Panciu – CSM Pascani, FCM Onesti – FCM Bacau, Cetatea Tg. Neamt – Otelul Galati II, Cetatea Suceava – Aerostar Bacau, Willy Bacau – Ceahlaul Piatra-Neamt II, Luceafarul Mihai Eminescu – SC Municipal Petrotub Roman.
Etapa II (vineri, 3 septembrie, ora 17.00): CSM Focsani – Luceafarul Mihai Eminescu, Rapid CFR Suceava – SC Bacau, CSM Pascani – Politehnica Galati, FCM Bacau – CS Panciu, Otelul Galati II – FCM Onesti, Aerostar Bacau – Cetatea Tg. Neamt, Ceahlaul Piatra-Neamt II – Cetatea Suceava, SC Municipal Petrotub Roman – Willy Bacau.
preparatoru chimicu a zis
simpatica partea despre panait preparatoru’ fizicu’ sau chimicu’
Peseiru' a zis
Da’ chiar, de ce nu vrea sa vorbeasca „Maurinio” de Bacau???? Domne, poate nu stie sa vorbeasca, de la atatea masaje facute pe sub Podul Grant si acuma comunica doar prin semne bietu’.
Gica a zis
Cei doi jucatori asteptati de Sport Club sunt Douglas Costa (Sh. Donetk, 19 ani, 1,72m) si Neymar (FC Santos, 18 ani, 1,73m). S-a renuntat la P.Ganso (FC Santos, 20 ani, 1,84m)…