~2 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga III / Miroslava – SC Bacău, CSM Moinești – Petrotub Roman (sâmbătă, ora 15.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Unii sprintează, alții îi urmăresc

SC Bacău nu poate concepe decât victoria pe Stadionul Comunal al „studenților” din Miroslava. „Desigur, noi vrem să câștigăm toate meciurile până la final. Dar nu va fi ușoară nicio partidă, deoarece toate echipele se vor mobiliza suplimentar contra liderului”, a declarat Marius Baciu, antrenorul băcăuanilor, după 4-3 contra lui Aerostar. Se poate spune că SC Bacău aleargă solitară spre promovare, dar, atenție!, diferența față de urmăritoarele Dorohoi și Moinești este recuperabilă.
CSM Moinești, în ciuda faptului că a pierdut la Galați cu 2-0 și a căzut pe locul 3, își reia cursa spre vârf. Spiritul ofensiv imprimat de Sorin Trofin a rămas, chiar dacă nedublat de aceeași eficacitate (unde ești, Tismănarule!). În timpul iernii, moineștenii au avut un bilanț clar pozitiv în amicalele cu Petrotub, însă în fața unei formații antrenate de Gheorghe Poenaru asta nu e o garanție. Indiferent de scorul final, meciul va fi frumos. Garantat!

Etapa XV (vineri, 15 martie, ora 15.00): Moinești – Roman, Miroslava – SC Bacău, Rădăuți – Ceahlăul î, Dorohoi – Sporting; Pașcani, Aerostar și Oțelul II stau.
CLASAMENT LIGA III, SERIA 1
1. SC BAC|U 12 9 1 2 30-15 28 (13)
2. FCM Dorohoi 12 7 1 4 23-12 22 (7)
3. CSM MOINEȘTI 12 6 4 2 31-25 22 (4)
4. CSM Pașcani 12 6 2 4 10- 7 20 (2)
5. SCM Petrotub Roman 12 6 1 5 19-14 19 (-2)
6. Oțelul II Galați 12 5 4 3 15-11 19 (-2)
7. Bucovina Rădăuți 12 6 0 6 13-20 18 (3)
8. Sporting Suceava 11 5 2 4 13-10 17 (-1)
9. AEROSTAR BAC|U 12 3 2 7 10-20 11 (-7)
10. Young Stars Panciu 12 3 1 8 6-21 10 (-11)
11. Știința Miroslava 11 2 3 6 11-16 9 (-9)
12. Ceahlăul II Piatra-Neamț 12 2 1 9 10-20 7 (-8)
Etapa XVI (vineri, 22 martie, ora 15.00): Oțelul – Roman, SC Bacău – Pașcani, Ceahlăul – Aerostar, Suceava – Rădăuți; Moinești, Miroslava și Dorohoi stau.

(P.K.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.