Echipele contra carora SC Bacau si Aerostar vor juca saptamâna aceasta sunt dintre cele care dispun de bani suficienti pentru a face cel putin onorabil in LIII. De aceea, liderul si ocupanta locului 7 vor avea partide dificile impotriva acestor adversare fara nume.
* SC BACAU – FCM DOROHOI (Stadion Aerostar, ora 17.00) / Mergând de luni de zile numai pe aripile victoriei, formatia lui Cristi Popovici nu-si poate dori altceva decât 3 puncte din disputa cu nou-promovata botosaneana. Dintre jucatorii accidentatii in partida de Cupa României cu CSMS Iasi a fost recuperat doar Radutoiu. Matei are nevoie de o interventie chirurgicala la genunchi si va pierde tot turul de campionat, iar Spiridon probabil va fi recuperat doar pentru meciul de vinerea viitoare, posibil chiar si pentru meciul de Cupa de marti, 6 septembrie. Meciul cu FCM Dorohoi se anunta greu. „Cunosc foarte bine acest club. A adunat tot ceea ce este mai bun in seria judeteana din Botosani si are si jucatori pe care i-am avut eu in LII, intre care Halip si Porfireanu. La Dorohoi a fost amenajata o baza sportiva foarte frumoasa, cam asa cum va fi Letea dupa modernizare. Echipa este sustinuta de municipalitate si de un investitor serios; sunt multe echipe de juniori la FCM Dorohoi, un club care se dovedeste astfel un proiect pe termen lung”. Meciul va fi arbitrat de Adrian Hârlab (Brasov), secondat de iesenii Daniel Stefanescu si Petronela Anitoaie.
– SC Bacau va disputa din nou in nocturna un meci de Cupa României! Marti, 6 septembrie, de la 19.30, pe Stadionul Municipal, reprezentanta bacauanilor va incerca promovarea in saisprezecimile competitiei printr-o victorie contra Dunarii Galati. In ziua precedenta partidei de Cupa, de la ora 20.00, echipa lui Popovici va efectua un antrenament la lumina reflectoarelor.
* ABC STOICESCU – AEROSTAR BACAU (Buzau, ora 17.00) / „Aripile” vor incerca sa adune puncte albe pentru zile negre de la nou-promovata din judetul Buzau. Aerostar a jucat bine in ambele etapele desfasurate pâna acum si doreste sa-si confirme suflul capatat sub bagheta lui Gioni Andries. Antrenorul lui Aerostar ar putea apela, pentru partida de la Buzau, la doi-trei jucatori de la echipa a doua a clubului, care spulbera tot in campionatul judetean. Brigada de arbitri a partidei de la Buzau va avea in intregime bucuresteana: Cristian David – Nicolae Matauanu, Adriana Marinescu.
* Etapa iI (vineri, 2 septembrie, 17.00): CSM Focsani – Rapid CFR Suceava, ABC Stoicescu – Aerostar Bacau, Cetatea Tg. Neamt – Ceahlaul II Piatra-Neamt, CS Panciu – Municipal Petrotub Roman, Sporting 0Suceava – Otelul II Galati, CSM Rm. Sarat – CSM Pascani, SC Bacau – FCM Dorohoi; Politehnica Galati sta.
Clasament
1. SC Bacau 2 2 0 0 6-1 6 (3)
2. Rapid CFR Suceava 2 2 0 0 4-0 6 (3)
3. Ceahlaul II Piatra Neamt 2 2 0 0 4-0 6 (3)
4. CSM Focsani 2 1 1 0 4-3 4 (1)
5. CSM Rm. Sarat 2 1 1 0 1-0 4 (1)
6. FCM Dorohoi 2 1 0 1 2-1 3 (0)
7. Cetatea Tg. Neamt 1 1 0 0 2-1 3 (0)
8. Aerostar Bacau 2 1 0 1 3-3 3 (0)
9. Petrotub Roman 2 0 2 0 2-2 2 (-1)
10. Sporting Suceava 2 0 1 1 2-5 1 (-2)
11. ABC Stoicescu 2 0 1 1 1-4 1 (-2)
12. CS Panciu 1 0 0 1 0-1 0 (0)
13. Politehnica Galati 2 0 0 2 3-5 0 (-3)
14. CSM Pascani 2 0 0 2 1-4 0 (-3)
15. Otelul II Galati 2 0 0 2 0-5 0 (-3)
Etapa IV (vineri, 9 septembrie, ora 17.00): Aerostar Bacau – CSM Focsani, Ceahlaul II Piatra-Neamt – Politehnica Galati, Municipal Petrotub Roman – Cetatea Tg. Neamt, Otelul II Galati – CS Panciu, CSM Pascani – Sporting Suceava, FCM Dorohoi – CSM Rm. Sarat, Rapid CFR Suceava – SC Bacau.
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns