Marea mândrie a liderei Seriei B a Ligii V, AS Dofteana, este ca absolut toti jucatorii sai sunt localnici. Antrenorul Iulian Potoc insusi este om al locului, care de-a lungul anilor s-a bucurat si a suferit pentru echipa din Dofteana. „In urma cu sase ani, Forestierul de-atunci s-a desfiintat. Ca jucator, cum earm atunci, am suferit mult. Echipa a renascut datorita Primariei si eu am primit cu bucurie sa fiu antrenor, atunci când mi s-a propus”, ne-a dezvaluit Potoc. La aceasta formatie se joaca deocamdata doar din placere. „Trase de par”, Dofteana tine doua antrenamente pe saptamâna, dintre care unul cu o zi inainte de meciul de campionat. „Din fericire, atunci când pot, toti jucatorii raspund apelului. Suntem ca o familie si de aceea am reusit sa ajungem pe locul 1, desi nu ne asteptam”, a mai spus tânarul antrenor. Primaria Dofteana acorda fotbalului 300 milioane lei vechi anual, dintre care 100 sunt din surse atrase, iar 200 din bugetul local, ultimii insa doar aprobati, nu si dati efectiv, din cauza crizei. „Cele 300” vor fi impartite cu o viitoare echipa de handbal. „Vom folosi astfel mai bine sala noua pe care o avem in comuna, a doua ca marime dintre cele construite in judet in ultimii ani. O comuna mare ca a noastra, de 12.000 de locuitori, merita mai mult sport. Pentru inceput, ne luptam sa avem o echipa in Liga IV”, ne-a declarat vice-primarul Dofteanei, Dumitru Selaru, care este si presedinte al asociatiei sportive. In Dofteana terenurile de sport si sala sunt ocupate in permanenta; terenul are o mica tribuna, iar unele locuri sunt protejate de ploaie cu o copertina; la partidele sustinute de AS asista constant circa 300 de spectatori, iar la derby-ul cu FCM Moinesti au fost cam 600! „Oamenii se bucura de spectacol in mod civilizat. Niciodata adversarii nostri n-au fost agresati”, spune cu mândrie viceprimarul. Urmatorul hop pentru Dofteana va fi in Cupa României, faza judeteana, chiar astazi: meciul din semifinale cu lidera Seriei A, AS Nicolae Balcescu. „Mi-e necaz ca saptamâna trecuta mi-au plecat in Spania ambii atacanti. Nu stiu cum ma voi descurca, voi vedea”, a oftat antrenorul Potoc. Oricum, invingatoare sau nu, Dofteana ramâne una dintre echipele interesante ale fotbalului mic. Are un potential remarcabil, dat de cei 12.000 de oameni de isprava aflati in spatele celor 11 din teren. (P.K.)
Lasă un răspuns