• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Actualitate / „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”. Paul Claudiu Cotîrleț și-a lansat prima carte

„Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”. Paul Claudiu Cotîrleț și-a lansat prima carte

Florin Popescu 1 iulie 2018 Lasă un comentariu

LikeShare

Palatul Ghika din Comănești a fost gazda unei lansări de carte despre istoria diplomației și sportului în Balcani. Tema este originală și a fost tratată de moineșteanul Paul Claudiu Cotîrleț. El este doctor în istorie, lector al Colegiului Național de Apărare. A fost secretar de stat în Ministerul Culturii și a condus Departamentul de Identitate Națională.

Ca să scrie „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”, autorul a studiat documente din bibliotecile țărilor balcanice, dar a avut acces și la colecții private de documente. Tânărul scriitor a colaborat cu o traducătoare nonagenară.

„Prezidiul” a fost ocupat de Vilică Munteanu, fost șef al Arhivelor Statului Bacău, Maria Dohotaru, de la editura Magic Print, senatorul Lucian Romașcanu, fost ministru al Culturii, cu care Paul Cotîrleț a făcut echipă când era secretar de stat, lector univ. dr. Bogdan Grosu, de la Departamentul de Educație Fizică și Sport al Universității București, și omul de fotbal Gheorghe Chivorchian.

„Este o carte incitantă, atât prin titlul cât și prin conținut. Paul Cotîrleț a abordat un segment de istorie balcanică, iar cartea cuprinde de la sfârșitul secolului XIX până la sfârșitul crizei economice, 1933. În acea perioadă, fotbalul începea să devină un fenomen”, a spus Vilică Munteanu, care a avut și rolul de moderator al lansării de carte.

Fostul șef al arhivelor a mai arătat că volumul surprinde prin vasta bibliografie, are 865 de trimiteri la subsol, iar lista bibliografică este cuprinsă în șapte pagini.

„Meritul lui Paul este că a alăturat fotbalul, cu istoria și politica. Alăturaarea de termeni este foarte originală, conținutul este original. Cel mai important mesaj este că fotbalul poate schimba destinul unei națiuni”, a spus lector univ. dr. Bogdan Grosu.

Senatorul Lucian Romașcanu, fost ministru al Culturii:  „A lega într-o carte un fenomen de masă, cum este fotbalul, de niște teme istorice complicate, este foarte important. Vreau să-i felicit părinții că au crescut un asemenea copil!”.

Omul de fotbal Gheorghe Chivorchian a afirmat că volumul reliefează o parte din istoria fotbalului și a diplomației în Balcani. „Se termină la 1933, sper că Paul va ajunge și în zilele nostre. Această carte nu trebuie să ne lipsească din bibliotecă”, a spus fostul președinte al FCM Bacău.

Maria Dohotaru, de la editura Magic Print, unde s-a tipărit „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică (1896-1933)”, a spus că sportul îi unește pe oameni, iar sportul modern unește culturi și civilizații.

Sportul rege a influențat diplomația din Balcani

La final, a fost rândul autorului, Paul Claudiu Cotîrleț, să prezinte cartea. El a precizat de la început că îi plac fotbalul și politica, iar obiectul lucrării a fost să dovedească faptul că sportul rege a influențat diplomația din Balcani, o regiune efervescentă, de unde au pornit războaie.

„Acest volum îmbunătățește lucrarea mea de doctorat, care are același nume”, a spus Paul Claudiu Cotîrleț.


Cartea este structurată pe patru capitole. Primul se numește „Dimensiunea politico-diplomatică a sportului” și detaliază ideea că sportul a fost asociat cu politica încă din timpuri străvechi.

Al doilea capitol este „Diplomație și relații internaționale în Balcani la sfârșitul secolului XIX și început de secol XX”, iar modul cum a fost acceptat fotbalul în Balcani este tratat în capitolul al treilea, „Fenomenul fotbal în societatea balcanică”.

„La început, oamenii politici au fost reticenți. Regele Zog I al Albaniei (Ahmet Zogu, ultimul rege al Albaniei, a domnit între 1928 și 1939, a decedat în 1966 -n.n) a interzis fotbalul și s-a răzgândit la intervenția lui Mussolini. Biserica a văzut un rival în fotbal, în Albania, țară predominant musulmană, unde se considera că dacă lovești mingea, lovești capul unui imam”, a relatat Paul Cotîrleț.

Ultimul capitol al volumului este „Competițiile fotbalistice balcanice și îmbunătățirea relațiilor dintre aceste state”, în care sunt prezentate câteva competiții din vremurile de început ale fotbalului în această zonă. Toate au fost susținute de liderii vremii.

„Pentru această lucrare, am fost în fiecare stat balcanic, m-am documentat în biblioteci și chiar în colecții private. Am beneficiat de sprijinul unei doamne de 92 de ani, care a tradus documentele din sârbă, croată, bosniacă, albaneză, bulgară”, a mai povestit Paul Claudiu Cotârleț. El a promis că „Fotbal, politică și diplomație în Peninsula Balcanică” va avea un al doilea volum.

LikeShare

Din categoria: Actualitate Etichete: fotbal si politica, Paul Claudiu Cotirlet

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Petru Umbrărescu, primul pilot român care câștigă o etapă din Campionatul Mondial de Anduranță

Razie de noapte la Târgu Ocna. Polițiștii au dat 32 de sancțiuni

62 de permise de conducere reținute de polițiști pentru viteză excesivă. Doi șoferi, surprinși de radar cu 134 km/h și 144 km/h în localitate

OPINIE. Blocuri în Parcul Catedralei, faza trocului imobiliar

VIDEO – Autostrada A7, sectorul Focșani – Bacău, construit de Umbrărescu. Vezi care este stadiul lucrărilor și când trebuie deschisă circulația!

Loc de muncă la Răcăciuni, județul Bacău

14 iulie 2025

Loc de muncă la Răcăciuni, județul Bacău

13 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

12 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

11 iulie 2025

Ultimele comentarii

  • Crom 21 la 62 de permise de conducere reținute de polițiști pentru viteză excesivă. Doi șoferi, surprinși de radar cu 134 km/h și 144 km/h în localitate
  • Marius P la 62 de permise de conducere reținute de polițiști pentru viteză excesivă. Doi șoferi, surprinși de radar cu 134 km/h și 144 km/h în localitate
  • Mihai la VIDEO – Autostrada A7, sectorul Focșani – Bacău, construit de Umbrărescu. Vezi care este stadiul lucrărilor și când trebuie deschisă circulația!
  • Vasile la VIDEO – Autostrada A7, sectorul Focșani – Bacău, construit de Umbrărescu. Vezi care este stadiul lucrărilor și când trebuie deschisă circulația!
  • Novac Iulian la VIDEO – Autostrada A7, sectorul Focșani – Bacău, construit de Umbrărescu. Vezi care este stadiul lucrărilor și când trebuie deschisă circulația!

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău