~3 min lectură 0 comentarii

Fotbal / SC Bacău – Dunărea Galați 0-0 (amical) – Risipă de energie pentru un scor imaculat

Redacția Ziarul de Bacău

sport.liga2

Golurile au lipsit în această partidă, deși ocazii au fost de ambele părți. În schimb, spectatorii nu s-au plictisit, deoarece gazdele și gălățenii au fost setați doar pe „înainte”. N-au existat perioade de temporizare, iar jocul a avut cursivitate. Ca de obicei, antrenorul Viorel Tănase a utilizat două garnituri diferite în cele două reprize, iar omologul său Ion Balauru a operat și el multe schimbări. Doar așa s-a putut menține un ritm viu, pe o căldură de 30 de grade. Arbritrul Emil Voicu (confirmat recent în Lotul A!) a acordat și două cartonașe roșii, dar fiind un meci amical cei doi eliminați au fost înlocuiți, pentru a nu strica echilibrul numeric într-un meci de pregătire. A fost, pentru SC Bacău, cel mai tare amical al acestei veri, contra unei respectabile formații de ligă secundă, viitoare adversară și candidată la promovarea în Liga I.
Pentru SC Bacău au jucat / Rep. 1: Pietrariu – Mihălăchioaie, Adăscăliței, Lozneanu, Sascău, Husein, Întuneric, Cl. Tudor, Rusu, Strugariu, Ungureanu; Rep. 2: Oltean – Medeșan, Țuțu, Blănaru, Luncanu, Dumitriu, Miron, Hurdubei, Măjer, Șchiopu, Predoiu.

Declarații după meci
– Viorel Tănase (antrenor SC Bacău): „A fost un meci util, contra unei echipe puternice, care ne-a solicitat în mod deosebit. Sunt nemulțumit de unele erori pe care le-am comis în apărare. În atac am avut totuși câteva acțiuni bune, iar Husein, Claudiu Tudor sau Ungureanu puteau deschide scorul”.
– Ion Balauru (antrenor Dunărea Galați): „Un meci solicitant, așa cum ni l-am dorit pentru pregătiri, contra unei echipe pe care o vom întâlni și în campionat. Obiectivul nostru pentru noua ediție este să nu pierdem niciun meci. Dacă asta va însemna și promovarea, dacă vom izbuti, vom vedea. N-aș dori să fim în situația s-o înlocuim pe Oțelul, ci doar să producem jucători pentru prima formație a orașului”.

* Sport Club Bacău a plecat azi, la ora 7.00, spre Băile-Felix, într-un cantonament de două săptămâni. În autocar au urcat 25 de jucători. A fost lăsat acasă doar Traore, accidentat. Mircea Oltean, noul portar din lotul roș-galben, a convins în partida cu Dunărea și va rămâne în lot. Savu, în schimb, a fost dat la Aerostar, la fel și Carp.
– La Băile-Felix, Sport Club va disputa nu mai puțin de cinci partide amicale: pe 14 august, cu Olimpia Satu-Mare; pe 17 august, cu FC Oșorhei (Liga III); pe 20 august, cu FC Bihor; pe 21 august, cu Debrecin (în Ungaria); pe 23 august, din nou cu Olimpia Satu-Mare.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.