~2 min lectură 11 comentarii

FOTO: Aurora boreală, văzută în Bacău! Fenomenul rar este cauzat de o furtună solară de mare intensitate

Gabi MIHAI

Aurora boreală a fost vizibilă pe cerul județului nostru și a fost surprinsă în câteva fotografii de Găman Gabriel din comuna Poduri. Cauza fenomenului rar o reprezintă o furtună solară.

O furtună solară de o intensitate rară a început deja să producă efecte. Specialiștii au anunțat încă de zilele trecute că aceasta se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor electrice şi sateliţilor încă de vineri seara, dar şi aurore boreale impresionante, care deja au fost vizibile în Bacău, Buzău, Botoșani și alte județe din țara noastră.

A fost emisă o notificare de avertizare privind o furtună geomagnetică de nivel 4, pe o scară de 5, prima de acest fel din 2005. Stabilirea momentului exact de începere a evenimentului este dificilă, dar este de aşteptat ca fenomenul să persiste pe tot parcursul întregului sfârşit de săptămână.

Soarele este în prezent aproape de activitatea sa maximă, conform unui ciclu care se repetă la fiecare 11 ani. Aceste ejecţii de masă coronală, dintre care cel puţin şapte se îndreaptă în prezent către Pământ, provin dintr-o pată solară de aproximativ 16 ori diametrul Pământului. Aceste ejecţii se mişcă cu câteva sute de kilometri pe secundă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

11
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    11 mai 2024, 06:56
    0

    Nu a fost nici o aurora! Verificați siteul Observatorului Astrologic Bacău, daca ar fi fost vreo aurora ceva, credeți că nu anunțau din timp? Doar se știe cu 1-2 zile înainte când vin!
    Daca era aurora credeți că nu anunțau, nu făceau observații cu public, nu puneau poze?
    Așa, daca ei nu zic că a fost, nu a fost! Nu mai mușcați tot ce se pune pe net!

    1. a
      andrei
      11 mai 2024, 08:39 răspuns pentru @Lili
      0

      votezi haur, asa e?

      1. B
        Bona Andrei
        11 mai 2024, 18:05 răspuns pentru @andrei
        0

        😂😂😂👍🏻

      2. G
        Gica Contra
        12 mai 2024, 06:34 răspuns pentru @andrei
        0

        Si tu vothezi husere? Este?

    2. j
      jean
      11 mai 2024, 09:48 răspuns pentru @Lili
      0

      Sa vina toate haurolele :))
      Votezi haur, este?

    3. A
      Astrologia salvează România
      11 mai 2024, 10:52 răspuns pentru @Lili
      0

      Observatorul ASTROLOGIC ? Wow, vreau și eu un dat în bobi, un ghicit în cărți… ceva.

    4. A
      Alin
      11 mai 2024, 13:00 răspuns pentru @Lili
      0

      https://www.swpc.noaa.gov/products/aurora-30-minute-forecast

      Luați informațiile de pe niște site-uri care nu dorm cum se doarme in mai multe locuri în Bacău. Noroc de o mana de oameni care sunt pasionați până peste măsură de mai primiți și informații reale și actuale.

      1. G
        Gabi
        11 mai 2024, 14:36 răspuns pentru @Alin
        0

        Dar aia care sunt platiti pentru asta unde sunt? La lipit afise? Afise pentru Viziteu sau pentru Ivancea? Cine raspunde de observator?

    5. l
      lucas gregoriu
      11 mai 2024, 18:40 răspuns pentru @Lili
      0

      au facut teste cu haarp, oficial doua zile, e de la haarp.

  2. I
    Ioan
    11 mai 2024, 11:53
    0

    …trebuie să stai în afara orașului , apoi trebuie să ai multă răbdare, chiar așa ai multe șanse să o ratezi …

  3. G
    Gica Contra
    12 mai 2024, 06:38
    0

    Deci furtuna solara…ciclu de 11 ani..ejectii de masa coronala…Incalzirea globala e adevarata! Platiti taxe !! Taxeeeee! Criminalilor!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.