• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Politica / FOTO: Deputatul PNL Mircea Fechet, vizită oficială în Statele Unite, alături de o delegație a Camerei Deputaților

FOTO: Deputatul PNL Mircea Fechet, vizită oficială în Statele Unite, alături de o delegație a Camerei Deputaților

Ziarul de Bacau 15 iunie 2022 2 comentarii

LikeShare

Deputatul PNL și președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a efectuat o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, alături de mai mulți deputați din Parlamentul României. În cadrul vizitei, Mircea Fechet s-a întâlnit cu mai mulți membri ai Congresului american, dar și cu reprezentanți ai mai multor companii și organizații care își au sediul în SUA. Discuțiile au vizat și includerea României în programul Visa Waiver.

Prima întâlnire din cadrul vizitei a fost cu ES Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, cu care au fost discutate prioritățile României și ale delegației parlamentare în SUA.

„Cele mai frecvente subiecte abordate în discuțiile cu membrii Congresului SUA au fost includerea României în programul Visa Waiver, sprijinul NATO și al SUA pentru România în contextul războiului din Ucraina, dar și interesele comunității de români din Statele Unite ale Amercii.”, a declarat deputatul Mircea Fechet.

Deputații au avut întâlniri cu Brad Wenstrup, membru al Camerei Reprezentanților din SUA și veteran de război, cu Lisa McClain, membră a Congresului SUA și membră în Comitetul pentru Servicii Armate, cu Mike Rounds, senator al Statelor Unite ale Americii, cu Adam Smith, congresman și președintele Comitetului pentru servicii armate și cu Don Bacon, congresman, membru în Comitetul pentru servicii armate și Grupul operativ pentru lanțul critic de aprovizionare al apărării.

„Am discutat în SUA și despre oportunitățile de investiții din România. Având în vedere că țara noastră are un potențial imens de dezvoltare, discuțiile de promovare de peste hotare sunt foarte importante. Am mers în vizită și la Centrul de Cercetare al Lockheed Martin – cel mai mare furnizor de echipament aerospațial și tehnologic al armatei SUA și cea mai mare firmă de produse și servicii militare la nivel mondial. Creșterea bugetului apărării la 2,5% din PIB de anul viitor va oferi noi oportunități de finanțare industriei de profil de la noi. Chiar de curând, ministrul Economiei a anunțat că mentenanţa elicopterelor Black Hawk, achiziţionate de Ministerul de Interne, va fi făcută într-o facilitate la Romaero, care va fi realizată împreună cu Lockheed Martin şi Aerostar Bacău.”

Alte întâlniri din SUA au fost cu reprezentanții Hudson Institute, un think-tank care promovează securitatea globală și democrația, cu experții The Cohen Group, care oferă servicii globale de consultanță în business, dar și cu reprezentanții The Heritage Foundation, cel mai mare think tank conservator din SUA, furnizor de politici publice pentru Partidul Republican.

Deputatul PNL de Bacău a participat, în cadrul vizitei oficiale, și la dezbaterea pe tema întăririi securității din zona Mării Negre, organizat de think tank-ul american Atlantic Council, dar și la deschiderea oficială a Muzeului Victimelor Comunismului din Washington.

„Este fundamental ca toate numele scrise astăzi pe plăcuțele comemorative ale Muzeului Victimelor Comunismului să nu rămână doar nume, ci să ne fie o lecție a istoriei, pe care să nu ne dăm voie să o uităm. Faptul că Decembrie 1989 ne-a adus de peste 30 de ani libertatea și democrația în țara noastră este un lucru pe care trebuie să-l onorăm și să îl prețuim zilnic.”, a transmis Mircea Fechet din SUA.

Deputații din delegația Camerei Deputaților au fost prezenți și la Romania Festival, organizat chiar pe una dintre cele mai importante străzi din New York, pe Broadway, cel mai mare și mai cunoscut festival românesc din Statele Unite ale Americii.

„Tradițiile românești sunt promovate la New York. M-am bucurat să particip, în cadrul vizitei oficiale pe care o desfășor în SUA, la Romania Festival, un spectacol organizat încă din anul 2000. Artiști talentați au urcat pe scenă și le-au arătat celor prezenți portul nostru popular și dansurile tradiționale. Cetățeni din toată lumea au ocazia astfel să vadă o mică parte a României și să deguste din produsele românești.„

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre România și Statele Unite, iar astfel de vizite oficiale arată dedicarea și angajamentul României pentru consolidarea relațiilor cu SUA în toate domeniile de activitate și cooperare.

LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: Mircea Fechet, Statele Unite ale Americii

Reader Interactions

Comentarii

  1. Stan a zis

    15 iunie 2022 la ora 5:57 pm

    Au discutat cu ambasadorul Romaniei care sunt prioritatile Romaniei in SUA???
    Adica ambasadorul nu le stia sau ei au plecat de acasa cu tartacutele goale?
    Scopul lor era participarea la festival, sa manance niste mici si sa sparga seminte?
    Inca o plimbare pe bani multi si cu rezultate zero.

    Răspunde
  2. contribuabil local a zis

    17 iunie 2022 la ora 5:53 pm

    linge blide,a lasat bacaul in evul mediu si a tulit-o la bucuresti …acum e neica nimeni dar cu staif.
    cenzurati ca e ciuma galbeba de-a voastra.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

 

Ultimele articole

Gustul românilor pentru alcool se schimbă

Ierarhia de admitere la liceu 2025 a fost publicată. Vezi pe ce poziție ești!

raja onesti

Onești – Intervenție pe strada Izvor!

Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ

Umbrărescu a contestat atribuirea contractului de lucrări pentru unul dintre loturile de pe Autostrada Unirii A8

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

11 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Răcăciuni

10 iulie 2025

S.C. Reciclare deşeuri sticlă de ambalaj angajează pentru punctul de lucru din Com. Răcăciuni

9 iulie 2025

Loc de muncă la magazin cu profil pescăresc

27 iunie 2025

Ultimele comentarii

  • Roch la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • Adrian la Autostrada A7 Moldova: Se deschide mega-podul peste râul Buzău, construit de Umbrărescu
  • VS la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • SEPTEP la Branpis SRL, firma afaceristului Dan Brândușoiu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă, după ce un muncitor a murit înghițit de pământ
  • Mihai la Încăierare și focuri de armă la Moinești. Patru bărbați reținuți de polițiști

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău