Ieri, la Teatrul de Vară a avut loc Centenarul Învățământului Băcăuan, prin care Primăria a recompensat elevii și profesorii băcăuani care au adus, prin rezultatele foarte bune obținute, prestigiu municipiului.
Foto:
Au primit recompense 69 de elevi cu rezultate foarte bune la concursurile și olimpiadele școlare din anul școlar 2017-2018, alături de profesorii care i-au călăuzit pe drumul performanței. 55 de cadre didactice au primit distincții pentru întreaga carieră pusă în slujba educației băcăuane, distincții ce le-au fost oferite de foști elevi, unii dintre ei ajunși profesori chiar în școlile de pe băncile cărora au plecat ca absolvenți, în viață.
De asemenea, 33 de proiecte și coordonatorii acestora care, prin tematica abordată și rezultatele obținute, au adus vizibilitate școlilor în care activează și o expunere pozitivă a acestora în spațiul public și 54 de directori de unități școlare pentru activitatea avută în anul școlar 2017 – 2018
“Nu în ultimul rând, ne-am amintit de dascălii care au marcat, prin excelenţa profesională, spaţiul educaţional şi cultural băcăuan, dar care nu se mai află din păcate printre noi. Acești profesori, care ne-au luminat cu știința și abnegația lor, călăuzindu-ne pașii, își au locul pe deplin meritat în inimile noastre”, a declarat primarul Cosmin Necula.
sursă – comunicat de presă
LUMI a zis
Mda, au fost premiati cu o diploma!Banii mai tarziu!Probabil!Ce-l mai regret pe Stavarache!Dincolo de pacatele lui, nu s-a gandit niciodata sa-i umileasca pe elevi si pe profesori!Uite ca s-a gandit si a reusit Necula!Bine ca n-am participat la aceasta mascarada!!!!Pacat de elevii olimpici ai Bacaului!Au ajuns sa fie de rasul unor politruci nenorociti care si-au dublat/triplat salariile!
Nela a zis
Profesorii umiliti ?? Salarii marite, 16-18ore predare/ saptamana, dupa caz salarii sau gradatii de merit,meditatii ( nu cu sanse de a-si cumpara n-case),premii din partea ONG-lor parintilor…Unii profesori ,in calitate de titulari la clasele din care provin elevii cu performante deosebite,isi pot asuma meritele celor cu care acesti elevi fac meditatii pe bani grei.Pentru olimpicii Bacaului primarul poate, ar trebui sa gandeasca o varianta de stimulare suplimentara! O analiza a calitatii predarii cadrelor didactice in colectivele de elevi (nu toti sunt supradotati sau motivati),ar permite aprecieri corecte si l-ar lasa pe ex-primarul S acolo unde ii este locul.