(Foto: Liviu MAFTEI)

Campioana Narcisa Lecușanu a fost călcată de tren cînd avea trei ani

• părintele Teofil de la Pîngărați i-a trimis SMS Narcisei Lecușanu înainte de meciul cu Ungaria, să o încurajeze n actuala campioană are ambii părinți surdo-muți n cei cinci frați s-au ajutat unul pe altul și toți sînt acum realizați n Elena Lecușanu își așteaptă fata acasă, cu zacuscă și șoric

Am sunat la ușa soților Lecușanu ieri, în jurul prînzului, cu două ore înainte de finala Campionatului Mondial de handbal feminin. Elena Lecușanu ne poftește prin semne în apartament. Dăm cu ochii apoi de un bărbat slăbuț, cu ochelari. Salutăm și o voce gîjîită ne răspunde, neinteligibil, ceva. Soții Lecușanu sînt surdo-muți de pe cînd erau copii. în timp ce încercăm să ne revenim din șoc, holul se umple repede de figuri vesele: sora Narcisei, doi frați și cîțiva copii se arată dispuși să ne povestească despre vedeta familiei, Narcisa Lecușanu. O campioană cum n-a mai văzut Bacăul niciodată, la sporturi de echipă. Sîntem invitați în camera handbalistei. Pe pereți, fotografii, diplome, medalii, un tricou pus într-o ramă de tablou. Așa încearcă Elena Lecușanu să suplinească dorul de fata plecată de ani buni de acasă.

Soții Lecușanu, deși surdo-muți, au adus pe lume cinci copii. „Nu a fost simplu pentru ei, nici pentru noi. Au muncit foarte mult să ne crească. Pentru că ei au avut acest handicap, am mers de mici la creșă, la grădiniță. Ne-am crescut și ne-am ajutat unul pe altul, cei mari pe cei mici”, spune Camelia, a doua născută a familiei. Și ea a fost handbalistă, în vremurile de glorie de la Știința Bacău. Și-a trecut în palmares un titlu de campioană națională la juniori și un altul, la senioare. A renunțat, însă, atunci cînd s-a căsătorit și a devenit familistă convinsă. Se simte astăzi răzbunată că măcar sora cea mică a ajuns pe culmile performanței. De altfel, datorită Cameliei a ajuns Narcisa să facă handbal. „O luam cu mine la antrenamente, de cînd era foarte mică. Prin clasa a III-a, a spus că vrea și ea să încerce să joace handbal. A început cu antrenorul Eugen Cucu, cel care a descoperit-o și a zis că va ajunge o mare campioană. A iubit-o ca pe copilul lui și a ajutat-o foarte mult”, ne-a povestit Camelia.
Și, în timp ce sora și frații încearcă să reconstituie traseul campioanei, Elena Lecușanu dispare brusc din încăpere. Revine în cîteva minute, cu un sul de hîrtii, legat cu ață. âl desface cu mișcări repezi și frînturi de ziare îngălbenite umplu patul. Sînt articole despre Narcisa, din presa locală, dar și din cea națională sau internațională. „Mama cumpără în fiecare zi presa, să vadă dacă s-a mai scris ceva despre Narcisa. Pînă acum cîțiva ani, nu le lua chiar pe toate, ci doar cînd afla despre vreun articol”, ne explică Iulian, unul dintre frații mai mari. Cu sunete ascuțite, Elena Lecușanu încearcă să ne explice ce reprezintă fiecare bucățică de ziar. Copiii devin translatori la vorbele mamei. Toți știu semnele și recunosc fiecare sunet. Elena Lecușanu ne abandonează din nou. Se grăbește la un sertar, îl deschide și, dintre coperțile unui caiet bătrîn, mai recuperează cîteva articole, calendare sau fotografii cu Narcisa.
O întrebăm, cu ajutorul celor din jur, cum e Narcisa. „Un copil cu suflet mare. La trei ani, a avut o mare cumpănă. Locuiam lîngă Fabrica Letea, iar Narcisa a vrut să treacă linia ferată. S-a împiedicat între linii și a căzut. Chiar atunci a venit un tren. A trecut peste ea. Noroc că era mică și a stat acolo, între linii. A fost zgîriată la ceafă și lovită la coloană, dar și-a revenit. A fost o mare cumpănă. Atunci a renăscut, dar a rămas semnul de la ceafă”, aflăm de la familie. Accidentul a determinat-o pe Elena Lecușanu să ia o decizie: și-a luat copiii de mînă și s-a dus cu ei la primul secretar Alexandrina Găinușă. A cerut un apartament mai mare, într-o zonă mai sigură și a primit unul în cîteva luni.

Cu diploma mamei pe masă

Frații Lecușanu n-au trăit simplu, dar au înțeles de mici ce înseamnă munca. Mama a lucrat o viață la Fabrica de confecții, iar tatăl, la Combinatul de Prelucrare a Lemnului. Părinții au vrut mai mult pentru copiii lor. „Nu aveam voie să luăm note mici. Mama ne arăta mereu diploma ei, de absolvire a Școlii speciale de la Iași, unde a avut zece pe linie”, își amintește Iulian. Și, pentru că pare să înțeleagă despre ce vorbim, Elena Lecușanu dispare din nou din cameră și revine cu diploma de la Iași.
Băiatul cel mare al familiei, inginer electronist, este acum specialist la o firmă din Norvegia. Camelia este kinetoterapeut și are, împreună cu sora ei, un cabinet de kinetoterapie, dar și o fundație de integrarea a persoanelor cu handicap fizic. Iulian este un prosper om de afaceri. Narcisa a plecat din România în 1996, a jucat în Germania, unde i s-a oferit de două ori să devină cetățean german și a refuzat, acum este stabilită în Danemarca. Mezinul familiei s-a mutat și el în Danemarca. „Am cinci copii și șapte nepoți. Și sînt tare împlinită”, ne spune, așa cum poate ea, Elena Lecușanu și este imposibil să nu o înțelegi.
Necazurile financiare din familie par acum uitate. Apartamentul în care s-au mutat în anii ’80 este renovat, are gresie, faianță și parchet stratificat. Pensia de 3,5 milioane de lei lunar nu ajunge, dar copiii fac ușoară bătrînețea soților Lecușanu. Elena Lecușanu își permite acum să își ia ziarele în fiecare zi, și acceptă să meargă la restaurant, cînd vine Narcisa acasă. Amintirea zilelor de nevoi nu a trecut: femeia o ceartă pe Camelia cînd află că iar a sunat în Rusia, să o încurajeze pe Narcisa. în fiecare seară, Iulian își ia mama la el, să vorbească la calculator cu Narcisa. „S-a obișnuit, știe cum să se descurce, Narcisa îi scrie mai mare, ca să vadă. Aproape nu e zi să nu vorbească cu ea și cu fratele mai mare, din Norvegia”, ne povestește Iulian Lecușanu.

Șoric și zacuscă pentru campioană

Familia Lecușanu era ieri strînsă acasă la părinți, în așteptarea meciului. Sîmbătă, fiecare a văzut semifinala pe unde a apucat. Petrea Lecușanu, tatăl Narcisei, a plîns. Pe Elena, a durut-o capul toată seara, pentru că a stat încordată. Camelia a sunat imediat, să discute cu Narcisa. „Era foarte fericită, dar deja avea emoții pentru finală”, ne-a povestit Camelia. Fire credincioasă, Narcisa Lecușanu merge de cîte ori vine în țară, la mînăstirea Petru Vodă, la părintele Iustin, și la Mînăstirea Pîngărați, la părintele Teofil. înainte de meciul cu Ungaria, a primit un mesaj de la părintele Teofil, care o încuraja și asta a contat foarte mult pentru ea, ne-a povestit Camelia. Frații Narcisei își puneau ieri problema dacă să plece sau nu la București, să aștepte campioana la aeroport. Părinții erau bucuroși că, măcar pentru cîteva zile, își vor avea fiica acasă, la Bacău. „O s-o așteptăm cu șoric și zacuscă, asta îi place ei cel mai mult”, au promis membrii familiei, care ne-au mărturisit că sora lor nu are o relație aparte cu vreunul dintre frați, pentru că îi iubește pe toți la fel. Cel mai mult o așteaptă nepoții, copiii fraților, pe care îi iubește și pe care i-a obișnuit ca, de cîte ori vine, să le aducă ceva cadouri. Unii dintre ei chiar o strigă „mama Narci”, un semn de dragoste reciprocă.
Familia Lecușanu ar vrea ca performanța să fie răsplătită, dar nu financiar. Lui Iulian i-ar plăcea ca primarul Bacăului să se gîndească să îi declare sora cetățean de onoare al orașului. Camelia ar vrea ca performanța Narcisei să determine oamenii cu bani să privească și spre handbal și, poate, cineva să fie preocupat să readucă handbalul băcăuan acolo unde a fost: pe culme. (Nicoleta BICHESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!