~1 min lectură 1 comentariu

FOTO: Lucrările de modernizare a Spitalului Vechi din Bacău continuă. Anunțul Companiei Naționale de Investiții

Redacția Ziarul de Bacău

Compania Națională de Investiții a publicat în această dimineață câteva fotografii de la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde clădirea Spitalului Vechi se modernizează.


„Lucrarile de la clădirea Spitalului Vechi din Bacău avansează vizibil. Demarate în luna august 2019, la acest moment au ajuns la stadiul decopertării tencuielilor și consolidării fundațiilor. În cadrul contractului derulat de CNI, se va realiza reparația capitală, amenajarea, extinderea și reabilitarea termică a clădirii Spitalului Vechi din mun. Bacău. Lucrările vor fi finalizate în prima jumătate a anului 2022”, a anunțat Compania Națională de Investiții.

Clădirea în care au funcționat secțiile de Psihiatrie, ORL, Infecțioase ale Spitalului Județean au intrat într-un proces de reabilitare și extindere în primăvara anului 2019. Imobilul provine dintr-o donație și a fost inaugurat în 1906. Valoarea totală a investiției este de 6,4 milioane de euro, suma alocată de CNI fiind de 6,39 milioane de euro, iar contribuția Consiliului Județean Bacău, de 58.000 de euro.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    Ovidiu C.
    27 noiembrie 2019, 15:39
    0

    Spitalul vechi si cel nou sunt construite de catre Pavel si Ana Cristea. Acestea ai fost doua personalitati locale importante, fiind ctitori ai bisericilor Sf. Mihail si Gavriil din Izvoare, Sf. Nicolae si Sf. Ioan (ultima nu sunt foarte sigur). Ar fi bine ca macar o strada sau SJU sa se numeasca Pavel si Ana Cristea. Bine ca avem tot feluri de denumiri ciudate de strazi (Chimiei…si nu mai e niciun combinat chimic) si dupa acesti binefacatori nu putem denumi macar o strada.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.