~2 min lectură 0 comentarii

FOTO! O fată de 16 ani a murit în urma unui accident provocat de un șofer din Bacău, în județul Neamț

Andra Juverdeanu

Un accident tragic a avut loc, ieri, în comuna Gherăieștii Noi, din județul Neamț, în urma căruia o tânără de 16 ani a murit, iar alte 4 persoane au fost rănite. Vinovat de accident ar fi un șofer din județul Bacău, care ar fi adormit la volan, scrie tvneamt.ro.

Sursa foto: tvneamt.ro

Aflat la volanul unui autoturism, în care era și tânăra decedată, șoferul vinovat a ajuns pe contrasens, unde a avut loc o coliziune frontală cu un TIR. După impact, TIR-ul a fost proiectat în alte două camioane.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism, în localitatea Gherăieștii Noi, din direcția Suceava spre Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, ce circula din sensul opus (…) în urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei minore, în vârstă de 16 ani, pasager în primul autoturism și rănirea altor 4 persoane”, a transmis insp. Ciofu Ramona, IPJ Neamț.

Sursa foto: tvneamt.ro

Celelalte victime, care au suferit răni, sunt o femeie de 40 de ani și doi bărbați de 20 și 48 de ani, care au transportați la CPU Roman. Un alt bărbat de 39 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, dar a refuzat transportul la spital.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.