~2 min lectură 1 comentariu

FOTO! Pereți găuriți la Pediatrie. Pacienții sunt nevoiți să stea „ca pe șantier” până se reabilitează secția

Ella Craciun

Copiii și aparținătorii care sunt internați la Pediatria Spitalului Județean de Urgență Bacău în aceste zile s-au arătat nemulțumiți de condițiile în care stau pe perioada internării. Mai multe fotografii au apărut de la o persoană internată în sectorul C, aflat în prezent în reabilitare.

Imaginile arată pereți distruși, acoperiți apoi cu bandă pentru a nu fi un pericol. Contactat telefonic, directorul SJU Bacău, Adrian Popa a explicat că în perioada lucrărilor de reabilitare, actul medical nu poate fi întrerupt.

„Din păcate, nu avem variante de relocare. Se crează acest disconfort, dar pe de altă parte, constructorul trebuie să își ia toate măsurile de siguranță. S-a creat deranj, dar așa va fi până la finalizarea lucrărilor”, a declarat managerul.

Spitalul Județean de Urgență Bacău a demarat pe 10 octombrie 2018 lucrările de reparații capitale  la corpul de clădire în care funcționează principalele secții pentru copii, respectiv pediatria, chirurgia și ortopedia pediatrică și recuperarea pediatrică. Imobilul va fi reabilitat termic , se vor reface instalațiile  electrice și sanitare, se va instala un sistem de ventilație și se va face o recompartimentare a clădirii.

Pe vechiul schelet în care a funcționat Spitalul de copii se va da în funcțiune un imobil modern cu toate circuitele sanitare puse la punct și condiții de cazare superioare. „Constructorul a trebuit să vadă exact cum se prezintă structura clădirii și deja a descoperit unele probleme, de aceea pereții sunt din loc în loc crăpați”, a mai spus Popa.

Investiția se ridică la 5,2 milioane de lei, fără TVA. Lucrările, care  se vor desfășura pe sectoare,  urmând ca secțiile să fie restrânse fără a fi închise,  vor dura 36 de luni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Blabla
    5 aprilie 2019, 07:58
    0

    Se dorește denigrarea unității medicale, oare chiar sunt pacienți în acea camera fotografiata? Sau cum a avut acces sa între în camerele ce trebuiesc reabilitate?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.