~2 min lectură 11 comentarii

FOTO! Poliția Locală Bacău doarme! Pietonii, nevoiți să meargă pe stradă din cauza mașinilor parcate ilegal pe trotuar

Gabi MIHAI

Pericol pe strada George Apostu din Bacău. Cetățenii din zonă susțin că de o bună bucată de timp trotuarul este ocupat zilnic de mașini parcate ilegal. Astfel, pietonii sunt nevoiți să își pună viața în pericol, mergând pe carosabil.

“Deși e o stradă mică, e destul de circulată, iar noi nu mai avem trotuar. Mereu suntem claxonați de mașini, dar nu avem ce face. E un risc, pentru că pe trotuar nu putem circula, iar strada e îngustă, fiind parcate mașini pe o parte. Nimeni nu ia nicio măsură, deși suntem la un pas de Primărie”, ne-a spus un cetățean din zonă.

Poliția Locală Bacău, prin șeful instituției, susține că se dau zilnic amenzi pentru parcarea ilegală, inclusiv pentu mașinile lăsate pe trotuar. “Chiar acum voi trimite un echipaj să verfice pe George Apostu. Zilnic dăm amenzi, dar nu știu dacă am dat chiar pe strada respectivă. Din păcate, ține de civilizație. E adevărat că sunt multe mașini în Bacău și nu sunt locuri de parcare, dar mulți aleg să parcheze pe trotuar și nu se gândesc la consecințe”, a declarat Florin Ene, șeful Poliției Locale Bacău.

La două ore după ce șeful Poliției Locale ne-a declarat că a trimis un echipaj, am trecut din nou pe strada Apostu. De data aceasta, erau și mai multe mașini parcate (foto jos). Vom reveni când conducerea PLB ne va trimite detalii referitoare la măsurile luate și eventualele amenzi aplicate pentru șoferii care își lasă mașinile parcate ilegal.

Poze făcute după presupusa intervenție a Poliției Locale în zonă

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

11
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Rita
    26 aprilie 2018, 10:54
    0

    Sunt ridicoli. Ca sa vezi! Au dat amenzi peste tot, exact pe Apostu nu au dat. Nu doar pe G.Apostu e situatia asta. Si pe Alecu Russo de exemplu si or mai fi multe strazi in situatia asta.

  2. v
    vlad
    26 aprilie 2018, 10:57
    0

    Veniti si pe str. Alecu Russo si str. Letea sa vedreti cum e nu numai prin centru ,veniti sa vedeti cum politia lui peste pune niste hartii de sters la c.. in parbriz si gata au terminat treaba iar masinile nu se misca de acolo,asa ca singrua solutie pentru a reda trotuarul pietonilor asa cum ” este nromal si firesc este montarea de borduri mai inalte si poate asa trotuarul va reveni pietonilor,
    Pana atunci domnilor de la Politia 0 nu mai risipiti hartie aiurea ca oricum nu va baga nimeni in seama…

  3. 1
    1233
    26 aprilie 2018, 12:47
    0

    Nu doarme, doar dă amenzi de la tic-tac până la ciupercuțe ca să îi vadă lumea că fac treabă…

  4. S
    Simona
    26 aprilie 2018, 15:00
    0

    Si aici cine e de vina? Conducatorii autoturismelor? Nu cred.. de ce nu se fac spatii de parcare?

    1. A
      Alex
      27 aprilie 2018, 04:26 răspuns pentru @Simona
      0

      Mentalitate de asistat social.

  5. P
    Parcare
    26 aprilie 2018, 15:39
    0

    Au grija doar sa dea amenzi in parcarile cu plata. Unde plin de rable abandonate nu fac nimic.

  6. H
    H2SO4
    27 aprilie 2018, 05:16
    0

    Din pacate si parcatul masinilor pe trotuare, pe treceri de pietoni,in curbe,pe aleele de acces in blocurii, pe spatii vezi etc. constituie o grava problema a comuinei Bacau. Daca in zona centrala problema este rezolvata, imediat in spatele acelei zone incepe bilciul, iar daca ajungeti in cartierele mai periferice deplasatul pe jos devine o aventura. Dar intr-o stina fara ciini totul este posibil……toate aceste actiunii sunt interventii pompieristice menite sa agite mai mult spiritele decit sa faca ordine. Fix peste trei zile se uita totul si totul revine la ,,normal,, iar pentru o stare de normalitate in Bacau va trebui sa mai asteptam 50 de ani…..

  7. Ș
    Șofer
    27 aprilie 2018, 14:26
    0

    Cine te învață la școală de șoferi să parchezi pe trotuar?

  8. M
    Marius P.
    27 aprilie 2018, 18:15
    0

    A se vedea si str. 22 Decembrie….de la intesectia Iosif Cocea pana la Mioritei

  9. V
    Vasile
    27 aprilie 2018, 20:21
    0

    De ce nu se ridica masinile ?
    Masura e legala, constitutionala, a decis ICCJ, e introdusa in OUG 195/2002 – Cod Rutier si se aplica in mai toate orasele mari, vezi Ploiesti, Buc. Buzau, Cluj, Iasi, etc.
    Nu mai lasi masina aiurea …ca o gasesti contra vrea 400 lei plus amenda, plus timp, plus disconfort !
    Vrei ordine, ia masuri dure, ca afara. Avem legislatie, hai s-o aplicam!

  10. B
    Balaur
    29 aprilie 2018, 17:49
    0

    Politia locala e o gluma buna! Nu sunt in stare sa amendeze cefele groase care fumeaza nestingherite in Matteo (sau au motive pentru care aleg sa nu o faca :D), fix peste drum de dânșii, d-apoi sa se osteneasca sa faca poze masinilor parcate ilegal si sa le trimita amenzi posesorilor.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.