~2 min lectură 5 comentarii

FOTO! Reparații de mântuială, în valoare de 500 mii lei. Skatepark-ul de la Insulă este din nou stricat

Andra Juverdeanu

Skatepark-ul de la Insula de Agrement a fost recent reparat, costul lucrărilor fiind aproape la fel de mare ca cel al construirii lui inițiale. La câteva luni de la finalizarea reparațiilor, locul este din nou stricat.

Recepția lucrărilor de reparație a Skatepark-ului a avut loc în ianuarie 2023. Costurile, doar pentru înlocuirea câtorva dintre panourile sparte și vopsirea elementelor, s-au ridicat la 489.000 de lei, adică aproape la fel de mult cât a costat realizarea obiectivului de nou, respectiv 540.000 lei.

Acum, la doar câteva luni de când a fost reparat, skatepark-ul are din nou panourile sparte.

Primăria Bacău susține că a fost notificată firma care asigură mentenanța obiectivului, care va fi reparat din nou. De această dată se caută soluții pentru a găsi materiale mai durabile.

„Primăria Bacău a solicitat firmei care asigură mentenanța skateparkului o evaluare. Calea de rulare este neafectată, dar au apărut din nou spărturi în panourile laterale. Acestea sunt realizate dintr-un material care îndeplinește condițiile de siguranță impuse de lege pentru astfel de obiective, mai precis este suficient de elastic încât să nu provoace rănirea utilizatorilor în caz de impact și nu se așchiază în caz de rupere. La reparațiile precedente s-a mers pe aceeași soluție tehnică, pentru că era indicată în proiect, acum se poartă discuții cu firma care va interveni pentru a identifica alte soluții mai durabile.
Spărturile au apărut în urma unor lovituri, însă nu putem spune dacă acestea au fost unele intenționate sau accidentale”, ne-au transmis reprezentanții Primăriei Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    radu
    31 august 2023, 06:37
    0

    500+900+500+800+900+500+600+100+500+400+300+555+666=hastag incompetent

  2. I
    Iuliana Niculescu
    31 august 2023, 08:04
    0

    De verificat de organele abilitate daca a fost vorba despre lucrari de reparatii conform aceluiasi proiect sau este o alta solutie tehnica si lucrare peste o lucrare aflata in garantie. Cum a fost urmarita de diriginte de santier si RT-ist, etc. Oricum rezultatul lasa de dorit.

  3. z
    zani
    31 august 2023, 08:22
    0

    de verificat pe camere si daca animalele care-l folosesc, il distrug voit!

  4. v
    veteranul
    31 august 2023, 08:37
    0

    Or fi lucrarile de reparatii executate de mantuiala, dar si dracii care se zbantuie pe aceste obstacole sunt rai. Din beton armat de-ai face toate chestiile si tot nu ar rezista zelului distructiv al unor needucati fara sapte ani de acasa. Exemple sunt destule din pacate!

  5. R
    Randy
    31 august 2023, 16:51
    0

    Câți ani trebuie sa mai treacă sa mergem la Insula cu nepoții!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.