~2 min lectură • 6 comentarii

FOTO: Un băcăuan și-a luat cei trei copii și a făcut curățenie pe digul de la Galbeni

Gabi MIHAI

Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacău a dat publicității un caz mai puțin obișnuit, din păcate. Un băcăuan și-a luat cei trei copii și a făcut curat pe digul lacului Galbeni, de unde a strâns saci întregi de gunoaie. Din câte au povestit cei de la CRE Bacău, nu e prima dată când băcăuanul face acest lucru demn de lăudat.

„Nu este prima dată când Gabriel alături de copilașii lui inimoși curăță digul la Galbeni. Dealtfel, nu e prima dată când zona este curățată, aici fiind strânși periodic saci întregi de gunoaie, cele mai multe rămase de la pescari.

Problema curățeniei pe locurile de pescuit rămâne apăsătoare și spune multe despre gradul de educație. Toată lumea e supărată pe braconaj, toată lumea vrea populări, toți vor să prindă pește cu sacul, dar de curățenie nu prea zice nimeni nimic, deși nu e un efort prea mare să faci curat sau să păstrezi curat câțiva metri lângă tine.

Gospodarul nostru s-a supărat ieri puțin, pentru că nu au fost sacii ridicați în cursul zilei. O patrulă pe timp de noapte a ridicat deșeurile, nu e problemă și n-ar trebui să fie, mai ales că oricând putem comunica direct, telefonic.

Inițiativa și implicarea copilașilor rămâne un exemplu. Pe baltă sunt foarte multe de făcut și orice implicare contează foarte mult. Ne ajută și pe noi și ne permite să ne concentrăm pe combaterea braconajului”, au menționat cei de la CRE Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Marcko
    12 aprilie 2023, 05:05
    0

    Foarte frumos din partea lor. Numai ca romanii au în ADN aruncatul mizeriilor peste tot. Suntem un neam mizerabil, sămânțari și nesimțiți. Când romanii merg în alte țări comportamentul lor se modifica. Comportament de câine de ogradă.

    1. A
      Alex
      12 aprilie 2023, 11:51 • răspuns pentru @Marcko
      0

      Respect sinceritatea ta atunci cand te identifici cu cei mizerabili si nesimtiti dar ai de la mine un mare „dislike” pentru faptul ca ii consideri pe toti la fel ca tine/voi. Mai suntem unii care nu mancam nici seminte, care incercam sa fim cat de cat decenti (nu stiu cat reusim dar sigur incercam) si care stam cu respectul de sine suficient de bine incat sa nu ne uram singuri si sa ne ponegrim toata ziua, ca sa dam bine in fata altora si sa parem sofisticati.

      1. I
        IONUT
        12 aprilie 2023, 16:25 • răspuns pentru @Alex
        0

        @Alex.. vorbe moncher..! Faptele romanilorarata altceva ..!!! A punctat excelent Marcko..

    2. I
      IONUT
      12 aprilie 2023, 12:01 • răspuns pentru @Marcko
      0

      @marcko.. nu romanii..ci natiunile conlocuitoare cu care am fost stalciti sute de ani si din pacate au inceput sa dea roade aceste stalceli ! un maresal patriot prin anii 40 a incercat sa elimine aceasta mizerie dintre noi ..dar amestecatii au biruit ! Acum culegem roadele tolerantei romanesti !!

  2. A
    Ana
    12 aprilie 2023, 09:18
    0

    O stire excelenta! Felicitari Gabriel! Felicitari lui Gabi Mihai pentru articol, avem nevoie de fapte si oameni buni.

  3. S
    Slavu Petrică
    13 aprilie 2023, 16:04
    0

    Foarte frumos din partea lor. Ar trebui urmat exemplul plecând capetele noastre luminate.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.