Conducerea Școlii Răcăciuni s-a văzut nevoită să-și ia adio de la banii promiși de asociația franceză „Secours Populaire Francaise”, care, în vară, s-a angajat să suporte reparațiile sălii de sport a școlii cu pricina. Amenajată în sala de mese a cantinei de la fosta Școală de meserii din Răcăciuni, care, pînă prin 1965, a funcționat în clădirea actualei școli generale, sala de sport cu pricina arată ca o epavă, după ce, în iunie, vîntul a smuls acoperișul clădirii. „Ne-am înțeles cu francezii ca împreună cu Primăria să face un deviz estimativ al lucrărilor, pe care l-am trimis în Franța. În total, erau circa 45.000 de Euro, bani necesari pentru repararea capitală a clădirii. Aseară am contactat societatea franceză prin Internet și am avut neplăcuta supriză să aflu că aceasta a renunțat la proiect și și-a îndreptat ajutorul spre o școală din Maramureș. E adevărat că și-au cerut scuze și au explicat că au renunțat să ne mai sprijine datorită unor neînțelegeri cu Primăria”, ne-a declarat profesoara Maria Rotaru, directorul Școlii din Răcăciuni. Un oarecare ajutor a venit însă dinspre Primărie, care a alocat școlii aproximativ 400 de milioane de lei, bani care vor ajunge, potrivit directoarei Rotaru, doar pentru o eventuală înlocuire a acoperișului luat de vînt. (Eduard CUCU)
Francezii au lăsat fără finanțare Școala din Răcăciuni
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.