~2 min lectură 10 comentarii

Frații Pavăl, fondatorii Dedeman Bacău, vor construi în Iași un mare ansamblu comercial, pe o suprafață de 4,6 hectare

Redacția Ziarul de Bacău

Dedeman Bacău intră pe o nouă piață la Iași, cea de închiriere de spații comerciale. Compania fondată de frații Pavăl are în plan o investiție de amploare prin care va amenaja astfel de spații lângă Carrefour Felicia. Proiectul este în fază incipientă, iar oficialii Dedeman au confirmat pentru „Ziarul de Iași” intenția de a derula investiția.

Zona în care va fi construit ansamblul comercial se află într-un proces de reconfigurare urbanistică. În apropiere se află complexul Silk District și viitorul parc de retail al Kaufland, dublat un proiect rezidențial în imediata vecinătate. Suplimentar, în zonă va fi construit un liceu modern.

„Proiectul de la Iași vizează construirea unor clădiri comerciale care vor fi închiriate. Alte detalii vor fi comunicate ulterior”, se arată într-un răspuns al Dedeman trimis redacției.

Potrivit informațiilor ZDI, compania se află în etapa întocmirii planului urbanistic zonal (PUZ).

Dedeman nu este proprietar pe teren, ci este vorba despre mai multe parcele alăturate pe care le-a concesionat de la Primăria Iași în baza unui contract semnat în octombrie 2008. La vremea respectivă, municipalitatea a organizat o licitație pentru concesionarea suprafețelor pe o perioadă de 49 de ani.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    cezar
    7 octombrie 2024, 12:26
    0

    nu inteleg cum de un oras cu aspect de targ prafuit si aflat in ‘fundul Moldovei’ cum spunea prietenul meu gigiexperu are mereu parte de toate investitiile posibile , basca… sau gasit bani si pentru A8 in timp ce A13 ,cica se va face prin parteneriat public privat adica la sfantu asteapta cel putin asa zicea Ciolacu…….Gigi vino si ne explica…..

    1. n
      necalificatu
      7 octombrie 2024, 12:57 răspuns pentru @cezar
      0

      Gigiexpertu e la pescuit! Lasa-l!
      Bacau-Brasov ar fi doar pentru videoceatistele locale care se trag in skiuri si pentru camioanele cu busteni nesumalizatzi, banii negri ai rozaliilor pentru zilele albe viitoare!
      Bacau-Brasov nu e pe harta TEN-T 2024. Tg.Mures-Iasi -Chisinau are mai mult sens ca si coridor european.
      https://transport.ec.europa.eu/document/download/b2f02275-f1d3-49a9-97b4-5c456e42dddb_en?filename=Annex1_ComprehensiveExtendedCore_ntw.pdf

      1. A
        Alina
        8 octombrie 2024, 03:18 răspuns pentru @necalificatu
        0

        Sărmanul de tine ce ai ajuns:tu scrii,tu răspunzi..

    2. v
      veteranul
      9 octombrie 2024, 02:14 răspuns pentru @cezar
      0

      daca Iasul este targ prafuit, ce sa mai zic de Bacau? Iasul are parte de unele investitii pentru ca in Iasi locuiesc oameni mai destepti decat in Bacau. Altfel nu se explica.

      1. I
        Iulian
        9 octombrie 2024, 05:34 răspuns pentru @veteranul
        0

        Sa le pună la marginea orașului toate investițiile astea .. kaufland.. dedeman.. ca și asa nu se mai poate circula..

    3. B
      Bogdan
      10 octombrie 2024, 19:07 răspuns pentru @cezar
      0

      In fundul fundului ești tu! Bai băiețică, Bacăul e un prăfuit cu aere de mare vedeta! Și așa o să rămână!Ești frustrat rău de tot!

    4. T
      Tolea
      12 octombrie 2024, 18:19 răspuns pentru @cezar
      0

      Cand esti prost mai si semnalizezi?taci drek cu rapanu tau de Bacau ofticosule….

  2. c
    cezar
    8 octombrie 2024, 12:29
    0

    pierdut una bucata gigiexpertu ..il declar NUL!!!

  3. L
    Louise Mercedes Roman
    10 octombrie 2024, 23:04
    0

    Iașiul este capitala Moldovei, …nu un tirg prăfuit.

  4. M
    Miruna Fratila
    13 octombrie 2024, 11:52
    0

    Habarnisti comentatori postaci…
    Toate marile companii realizeaza studii cand fac investitii.
    Normal ca au ales Iasi, pentru ca au deja concesionat de ani buni teren, iar realitatea ne arata ca Iasi pe langa faptul ca este cel mai frumos oras din Moldova, are cele mai multe universitati, locuitori si tineri, deci potentiala forta de munca si de consum.
    Implicit si numarul firmelor este mai mare..
    Nu mai comparati mizeria de Bacau cu o strada lunga cu blocuri gri…transformata in mahala de toti edilii de pana azi…ce doar au devalizat urbea…
    Iasi are o gradina botanica superba..parcuri, cladiri si catedrale istorice, universitati…
    Este trist ca impotentii nostri de politicieni locali mari baroni nu au fost in stare sa lege prin autostrada Bacau de Brasov si de Iasi…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.