Fraude în lanț la Asociația de proprietari 96

Administrator

După ce de mai bine de doi ani se luptă să recupereze un prejudiciu de aproape un miliard de lei de la administratorul pe care l-a avut angajat pînă în 2003, acum Asociația de proprietari 96 se confruntă cu o nouă lipsă în gestiune. Dar dacă în primul caz asociația are cu cine se judeca, în cel de-al doilea, nu, deoarece ultimul administrator, suspectat că ar fi provocat recenta pagubă, s-a sinucis.

Ultimul administrator s-a sinucis

Ultimul administrator a preluat gestiunea acestei asociații la 1 ianuarie 2003 și a ținut-o pînă în 25 mai 2005, cînd și-a pus capăt zilelor. Nu a lăsat nimic prin care să-și explice gestul. Pe seama acestui tragic eveniment au circulat diverse zvonuri, printre care și acela că fostul administrator ar fi luat bani din casieria asociației și nu i-ar mai fi restituit, acesta fiind motivul suicidului. Din păcate, acest zvon pare să se confirme. La 1 iunie 2005, pe bază de proces verbal, gestiunea asociației a fost predată unei alte persoane. Cu acest prilej, au fost verificate toate chitanțele și fișa de evidență contabilă a fiecărui locatar, dar toate erau în ordine. Ultima balanță analitică făcută de firma Tas Contab SRL, angajată pe bază de contract, pentru verificarea activității financiar-contabile a asociației, arată, însă, că în casieria acesteia ar fi trebuit să existe un sold de 341 milioane lei. „Această sumă nu a fost și nu este în casieria asociației. De altfel, niciodată nu au rămas bani de pe o zi pe alta, pentru că regula este ca din sumele încasate să se facă plăți imediat către furnizori. Banii, însă, nu apar nici ca achitați la furnizori”, declară Petru Anghel, care a preluat președinția Asociației de proprietari 96 la 1 ianuarie 2004.

Conducerea asociației arată cu degetul spre firma Tas Contab

Pentru conducerea Asociației 96 este ciudat cum de soldul, mai bine spus, lipsa, a fost descoperit abia acum. „Pînă în iunie 2005, balanțele lunare și trimestriale prezentate de firma Tas Contab au evidențiat sold zero. Cum se poate ca, așa, dintr-odată, să apară un sold de 341 milioane lei?”, se întreabă președintele asociației. Pusă în fața acestei declarații, firma Tas Contab susține că situația este pe deplin explicabilă. „Colega mea, care ține contabilitatea la Asociația 96, este în concediu medical. Dar pot să vă spun că noi nu lucrăm cu bani, ci cu acte, care ni se aduc de către asociații luna următoare pentru cea care s-a încheiat. Așa că nu este posibil să se vadă imediat activitatea financiară. Fostul administrator a mers cît de cît pe un sold normal. Problemele au apărut prin aprilie. Atunci i s-a atras atenția, din ce știu eu”, afirmă Camelia Petrariu, reprezentantul firmei Tas Contab. Și, totuși, președintele Asociației 96 susține că, potrivit contractului încheiat cu firma Tas Contab, aceasta trebuia să își onoreze toate atribuțiile care îi revin unei comisii de cenzori. „în martie 2003 adunarea generală a asociației a hotărît ca activitatea de cenzoriat să fie asigurată, pe bază de contract, de către firma Tas Contab. Pentru aceasta firma este plătită de atunci cu șase milioane lei pe lună. Deci, ar fi trebuit să urmărească și să sesizeze imediat orice neregulă în gestiunea administratorului”, spune președintele Asociației 96. Deocamdată, lipsa de 341 milioane lei a rezultat în urma unor calcule primare. Actele contabile, precum și contractul încheiat între asociație și firma amintită au fost depuse la Poliție pentru cercetare. în același timp un expert va verifica și el toate actele din perioada în care administratorul în cauză a fost angajat la asociație. Abia după aceea se va stabili cu certitudine dimensiunea prejudiciului. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.