Judecatorii Curtii de Apel Bacau, intruniti ieri in cadrul Adunarii Generale, au decis sa se solidarizeze cu protestul magistratilor initiat in aproape toata tara. Motivul este forma actuuala a Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, precum si implicatiile acestui proiect asupra statutului judecatorilor. Magistratii bacauani au hotarit ca, incepind de astazi, 3 septembrie, la Curtea de Apel sa se solutioneze numai cauzele privind masurile preventive, cererile privind asistenta juridica internationala si mandatele de arestare europene, in materie penala, cele privind plasamentul minorilor si cererile privind suspendarea actelor administrativ fiscale. Tot de astazi, cauzele aflate pe rolul instantelor vor fi aminate pentru noi termene de judecata, pina la reconsiderea de catre Guvernul Romaniei a modalitatii de salarizare a magistratilor propusa prin proiectul Legii cadru privind salarizarea unica. Masurile luate vor fi afisate in incinta Curtii de Apel si vor fi reanalizate imediat ce Guvernul va reconsidera grila de salarizare propusa.
Conform comunicatului semnat de judecatorul Carmen Caliman, vicepresedinte al Curtii de Apel Bacau, atitudinea adoptata in cadrul Adunarii Generale de ieri a fost determinata de pozitia executivului, care a subfinantat constant justitia, ceea ce conduce la degradarea pe termen lung a statutului profesional si personal al magistratilor. Judecatorii considera ca sint Legea salarizarii unice evidentiaza dezechilibre, care ii defavorizaeaza in mod evident. Protestul va continua pina la solutionarea finala a revendicarilor. (O.P.)
Lasă un răspuns