Un eveniment mai puțin obișnuit s-a petrecut ieri la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău. O angajată de aici a venit beată la birou, iar șefii instituției și colegii au remarcat acest lucru. Femeia a fost chemată la conducere, unde a trebuit să dea socoteală pentru situația jenantă în care a pus instituția. „Este vorba despre o persoană angajată la noi, însă am decis să nu-i facem public numele. Comisia de disciplină va analiza cazul și va propune sancțiunile prevăzute de lege”, ne-a declarat Liviu Crețu, directorul CJP Bacău. Funcționarul beat riscă inițial un avertisment, dar se poate ajunge pînă la luarea unei sume din salariu sau chiar la desfacerea contractului de muncă.
Liviu Crețu a explicat că persoana venită beată la birou este la prima abatere de acest gen și că, pentru a evita ca întreaga poveste să ia amploare, a trimis-o acasă. Comisia de disciplină va avea ultimul cuvînt. (Eduard ADAM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.