Functionarii din administratia publica centrala si locala, afiliati la Alianta Sed Lex, au decis, in cadrul Consiliului Unional, reunit la inceputul saptaminii, sa puna piciorul in prag, cerind guvernantilor sa le rezolve revendicarile. Sindicalistii cer mentinerea actualului regim de sporuri, negocierea cresterilor salariale pentru administratia publica, incepind cu 15 aprilie, protejarea locurilor de munca si stabilirea foarte clara a functiilor cu caracter politic in administratia centrala si locala. „Am constatat o lipsa de corectitudine in actul guvernamental, deoarece pe de o parte se discuta de reduceri de drepturi salariale si de personal, iar pe de alta parte se fac angajari la cabinetul demnitarului sau in alte zone ministeriale, marind nejustificat cheltuielile”, sustin liderii functionarilor publici.
Potrivit lor, la nivel national ar exista aproximativ 15.000 de consilieri personali ai demnitarilor, cu venituri intre 2.800 si 3.200 de lei, „adusi in institutiile publice doar pe baza apartenentei la culoarea politica a demnitarului”. In acest context, liderii functionarilor publici au decis ca isi vor apara in strada drepturile de natura salariala, organizind in viitorul apropiat actiuni de protest (pichetari, mitinguri), ajungindu-se chiar si la greva, „daca negocierile cu Guvernul vor esua”.
La Alianta Sed Lex sint afiliate sindicatele din primarii, de la consiliile judetene, Finante, din institutiile Muncii, Mediu, de la vama, garda financiara si Statistica.
Lasă un răspuns