Fundația „Constastin Brâncoveanu” se pergătește să-și treacă în cont o nouă premieră în învățămîntul extrașcolar băcăuan lansînd primul club al elevilor în sistem privat. Denumit oficial Centrul cultural și de pregătire artistică și sportivă pentru copii și tineret „Școala steluțelor”, acesta va fi condus de profesorul Mugurel Neuman și, într-o primă fază, va avea nouă cercuri: muzică ușoară, muzică instrumentală – chitară, orgă, tobe, dans modern, dans sportiv, enigmele istoriei, creație literară, teatru școlar, șah și jurnalistică. „Cercul își propune, pur și simplu, să ofere o alternativă, ce-i drept contra cost, la ceea ce există în acest moment pe piață în domeniu. Și în afară de Palatul Copiilor nu prea mai e nimic. Școala de arte se adresează în primul rînd adulților și, în plus, practică niște prețuri destul de mari”, a explicat Mugurel Neuman. Cursurile se vor derula pe parcursul a trei module, ultimul fiind gîndit ca o tabără, pentru ca, la final, să aibă loc un testare în urma căruia se vor acorda certificate de absolvire. în ceea ce privește tarifelel parcticate, profesorul Neaum a spus că acestea nu vor depăși 200-300.000 de lei pe lună. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.