Devenita deja o traditie, Gala Premiilor Comunitatii Bacauane organizata de Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC), nu putea sa nu aiba loc si in 2011, cu atit mai mult cu cit este vorba, acum, despre o editie aniversara, respectiv a zecea. Fundatia bacauana a anuntat in conferinta de presa ca, in acest an, Gala – care va avea loc pe 24 februarie – va fi ceva mai deosebita, in sensul ca ea va reuni „la scena deschisa” toti laureatii editiilor anterioare, membri ai comunitatii care au dat dovada de responsabilitate si implicare in viata comunitatii, contribuind astfel la cresterea calitatii vietii unor semeni mai putin favorizati de soarta. „Vor fi aplaudati la scena deschisa toti cei care in ultimii noua ani au pus umarul la dezvoltarea comunitatii locale, firme, companii, ONG-uri sau institutii, bucurindu-se de aprecierea bacauanilor”, a spus Ionut Chirita, reprezentant FSC Bacau. In acest an, evenimentul este sustinut de Fundatia ERSTE, organizatie de renume international care incurajeaza proiectele de integrare sociala din Romania si Estul Europei. Scopul Galei ramane acelasi ca in fiecare an, acela de a promovare a responsabilitatii si implicarii tuturor actorilor comunitatii in buna dezvoltare a acesteia si de a stringe fonduri, prin sponzorizari, care vor fi indreptate spre programele sociale ale FSC Bacau. Pentru 2011, fondurile vor fi redirectionate, a anuntat conducerea organizatiei, spre proiectele „Cluburile cu Lipici” si „Servicii de ingrijire si asistenta medicala la domiciliu pentru virstnici”. (M. ROTARU)
Gala FSC a Premiilor Comunitatii Bacauane, la ceas aniversar
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.