Trei persoane au fost prinse, vineri, sub un mal de pământ, care s-a surpat în timp ce aceştia săpau un puţ pentru o fântână în satul gălăţean Fântâni, din comuna Nicoreşti.
Localnicii au sunat la dispeceratul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi(ISU) Galaţi şi au încercat să îi salveze pe cei trei, prinşi sub malul de pământ.
Doi dintre muncitori au fost eliberaţi din pământ de localnici, până la venirea pompierilor.
„Din fericire, lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi – secţia Tecuci au intervenit şi ei în scurt timp şi au reuşit să-l scoată pe cel de-al treilea muncitor, care în acest moment se află în comă, echipa SMURD făcând eforturi pentru a-l resuscita”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Un alt muncitor are o fractură la un picior. Funcţie de rănile suferite, cei trei vor fi duşi la Spitalul Judeţean din Galaţi.
Starea celor trei muncitori a fost confirmată şi de viceprimarul comunei Nicoreşti, Gabriel Gârleanu.
Acesta a spus că cei trei sunt localnici şi au vrut să îşi ajute un vecin să îi sape un puţ în curte. AGERPRES
Lasă un răspuns