■ Ilie Dumitrescu a sosit în Bacău ieri, dar nu a mai prins antrenamentul de la ora 15,30
Și antrenamentul de ieri a fost condus de același Sorin Condurache, principalul Ilie Dumitrescu sosind de la București abia după încheierea programului de pregătire, cauza absenței fiind una obiectivă. Staff-ul tehnic băcăuan l-a așteptat pe Ilie Dumitrescu la stadion, după antrenament, cu care au fost schimbate primele impresii din acest an. De astăzi, Ilie Dumitrescu își va intra în rol. În această dimineață, de la ora 10,30, lotul băcăuan va efectua un antrenament sub comanda „principalului”. După masa de prînz, băcăuanii vor pleca spre București, unde a doua zi vor efectua vizita medicală, la Centrul de Medicină Sportivă.
Ieri, la antrenament a participat și Viorel Ignătescu, portarul băcăuan suferind miercuri un accident rutier, în urma căruia a scăpat teafăr.
Și dacă este vorba de portari, suspendarea lui Florin Prunea ar aduce concurența pentru postul de titluar, unde se vor duela Viorel Ignătescu, Eduard Ciubotaru și chiar Georgian Bordeanu.
Lotul băcăuan se va întoarce de la București sîmbătă seara, iar luni se va pleca la Slănic Moldova, pentru un cantonament centralizat de trei săptămîni. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.