Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Bacău, redeschide Galeriile „Arta” din str. Nicolae Bălcescu, nr. 12, astăzi, 5 noiembrie, cu o expoziție de pictură a artiștilor plastici Maria-Magdalena Pelmuș, Ștefan Pelmuș, Bogdan Pelmuș și Theodor Pelmuș. închise pentru renovare în urmă cu patru luni, galeriile, la care au expus nume consacrate ale artei românești contemporane, reintră în atenția iubitorilor de frumos din Bacău. „Lucrările de refacere a galeriilor au început în luna iulie cu ajutorul unor oameni de bine, fără sprijinul cărora n-am fi reușit să refacem aceste spații. Am redeschis cu o expoziție a familiei Pelmuș, deoarece era programată în luna septembrie, însă din cauza lucrărilor s-a întîrziat puțin. Cu acest prilej, noi vom redeschide și galeria de la parter care se prezintă într-o nouă formă”, ne-a declarat Mihai Chiuaru, președintele filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Vernisajul expoziției familiei Pelmuș va avea loc la ora 17.00. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.