Gândirea negativă, la limita depresiei, poate avea şi efecte pozitive, conform unui studiu australian care susţine că oamenii trişti sunt mai puţin naivi sau creduli, îi pot judeca mai bine pe ceilalţi oameni dar şi situaţiile în care se află şi au o memorie mai bună decât ceilalţi, informează Reuters.
Studiul, realizat de profesorul de psihologie Joseph Forgas de la Universitatea din New South Wales, demonstrează că oamenii aflaţi într-o stare negativă sunt de cele mai multe ori mai critici şi mai atenţi la ceea ce-i înconjoară decât persoanele care gândesc pozitiv şi sunt în stare să creadă orice li se spune.
‘În timp ce gândirea pozitivă pare să influenţeze puterea de creaţie, flexibilitatea şi cooperarea, gândirea negativă şi stările de tristeţe dezvoltă atenţia asupra lumii din jur şi capacitatea de evaluare critică’, notează prof. Forgas.
În cadrul studiului, echipa coordonată de prof. Forgas a realizat o serie de experimente prin care a indus stări de tristeţe şi de bucurie unor grupuri de subiecţi prin proiecţii de filme sau prin povestirea unor evenimente triste sau fericite.
Într-unul dintre experimente, subiecţii veseli şi trişti au fost rugaţi să se pronunţe asupra valorii de adevăr a unei serii de mituri şi zvonuri urbane. Analizând rezultatele s-a constat că persoanele triste erau mai puţin înclinate să creadă în adevărul acestor mituri. De asemenea, persoanele care gândeau negativ erau mai puţin înclinate să ia decizii pornind de la prejudecăţi de ordin religios sau rasial şi îşi aminteau mai uşor detaliile unor evenimente la care au asistat.
Studiul susţine de asemenea că persoanele triste sau care gândesc negativ au capacitatea de a susţine mai bine o argumentaţie în scris, abordând un stil de comunicare ce se bucură de un mai mare succes.
Acest studiu a fost publicat pe larg în ultimul număr al revistei Australian Science journal.AGERPRES
Totusi care e motivul tristetii? Esecul pe plan profesional, social, familial si chiar personal? Omul tinde spre perfectiune dar nu o va atinge niciodata prin el insusi. De aici provine tristetea. Adevarata intelepciune si marele succes vine de la Domnul.: ” nu te socoti singur intelept” „recunoaste-L(pe Dumnezeu) in caile tale si El iti va netezi cararile”. Pe de alta parte, acea stare de bine, de bucurie, optimism sau cum vrei sa o interpretezi este buna daca este dupa voia Domnului.
Asadar, ea mai buna atitudine o adopti in urma ascultarii si implinirii sfatului Domnului Isus Hristos” Daca ramaneti in Mine si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea si vi se va da” IOAN 15:7
Si nu la tristete ne-a chemat Dumnezeu ci la bucurie: „bucurati-va” spune El, iar cei ce sunt ai Lui adica ai lui Hristos „merg din putere in putere” Succesul sta in mainle Domnului noi numai sa stim de la cine sa il cerem