• lipsa dotărilor a ajuns aproape o stare de normalitate • în tehnica militară nu s-a mai investit de pe vremea lui Ceaușescu
Garnizoana militară din Bacău cuprinde o mare Unitate de tancuri, un Batalion de parașutiști, o Unitate de artilerie, Unitatea militară de aviație și o Unitate de transmisiuni. Tot aici se află și SRI, dar această unitate are statut special și nu prea are de-a face cu problemele cu care se confruntă militarii din Garnizoană. La fel și Unitatea Militară de Aviație și cea de Parașutiști, unități militare active, care au buget de finanțare separat de celelalte unități. În atare situație, unitățile militare care au mai rămas sînt considerate cenușăresele Garnizoanei băcăuane.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă militarii de la aceste unități este lipsa dotărilor de aproape orice gen. În timp ce în străinătate armata are cele mai performante aparate de luptă și aparatură informatică, la noi nu s-au mai făcut investiții în echipamente pentru militari de ani de zile. Cea mai elocventă dovadă este Unitatea de tancuri din Bacău, unde ultima mașină de luptă a fost cumpărată în 1985. Chiar și așa, se pune problema calității. Oțelul din care erau fabricate tancurile românești cu care era dotată armata pe timpul lui Ceaușescu era de origine rusească, dintr-un aliaj special, extrem de rezistent la impactul cu muniția de război. Cele de acum, compatibile cu armamentul din țările membre NATO, se dovedesc mult mai vulnerabile la aceste gen de experimente chiar dacă folosesc la partea de blindaj tot oțeluri speciale. „Deși sînt pe rol multe proiecte de modernizare a blindatelor, datorită resurselor financiare insuficiente aplicarea lor în practică lasă de dorit”, ne-a declarat I.T, ofițer în Garnizoana Bacău. Nici unitatea de artilerie nu o duce mai bine din acest punct de vedere. Din luna septembrie a acestui an, deține ceea ce se numește obuziere autopropulsate, adică tunuri pe șenile. Numai că tehnica este românească, din 1989, și depășită moral, chiar dacă este încă în stare bună de funcționare. Asta însă n-ar fi nimic dacă obuzierele ar putea fi folosite. Au însă nevoie de niște uleiuri speciale la sistemul de ungere care nu se găsesc în România și trebuie importate. Ori, numai pentru asta nu se găsesc bani în armată, așa că obuzierele autopropulsate stau pe chituci. Sau pe șenilele neunse.
Singura unitate care face parte din armata teritorială și care stă mai bine din punct de vedere al dotării este unitatea de transmisioniști. Aceasta este dotată cu cu tehnică compatibilă NATO, iar stațiile de transmisiuni pot realiza legături pe distanțe foarte mari. Toată această situație este departe de a ridica moralul chiar și al militarilor în termen, care, de bine-de rău, stau în unitatea militară cel mult nouă luni pe an. Este mai dificil pentru cadrele militare, nevoite să se confrunte cu astfel de probleme zi de zi. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns