• autoarea acesteia este Sechel Ana Maria, un vînzător volant, care și-a vîndut apartamentul pentru a acoperi prejudiciul
Loteria Română înseamnă, pentru băcăuanul de rînd, speranța că, într-o bună zi, se va îmbogăți peste noapte. Sumele astronomice cu care lucrează cei din sistem se pot transforma, însă, rapid în „ochii dracului”. De această tentație nu a putut scăpa Ana Maria Sechel, unul dintre vînzătorii volanți ai Centrului de lucru din Bacău, care și-a băgat mîna pînă la cot în gestiune și a „scos” aproximativ 300 de milioane de lei. Luată la bani mărunți, aceasta a recunoscut fapta și a trebuit să acopere gaura cu bani din propriul buzunar. Bani de care a făcut rost, potrivit unor surse din interiorul loteriei băcăuane, vînzîndu-și apartamentul. De altfel, lipsa din gestiune a fost recunoscută și de conducerea Companiei Naționale „Loteria Română”, care printr-o adresă semnată de directorul Adrian Albu ne comunică faptul că „din evidențele contabile ale unității noastre rezultă că suma constatată lipsă a fost recuperată integral, prin depunere de numerar, la casieria Centrului de lucru Bacău de către Sechel Ana Maria, fosta gestionară, vinovată de producerea prejudiciului”.
Interesant este în faptul că, imediat după producerea incidentului, Iulia Banu și-a dat demisia din funcția de director al centrului din Bacău. „Motivele pentru care am decis să-mi dau demisia sînt exclusiv de natură medicală”, a declarat aceasta. Pe de altă parte, adresa semnată de directorul Albu lasă loc de interpretări. „Solicitarea doamnei Gina Banu, de încetare a raporturilor de muncă, a survenit în aceeași perioadă cu descoperirea de către Compania Națională «Loteria Română» SA a lipsei în gestiunea doamnei Sechel Ana Maria, fiind făcută în conformitate cu prevederile articolului 55 b din Codul Muncii”, se arată în documentul amintit. Cu alte cuvinte, despărțirea s-a făcut amiabil și atît. La fel de interesant este și faptul că ex-directoarea Iulia Banu a negat vehement existența vreunei găuri la loteria băcăuană. „Nu este adevărat. Nu are cum să fie adevărat. Pentru fiecare salariat se stabilește un plafon de gestiune, în funcție de garanția materială a fiecăruia. Un volant primește, astfel, un număr de lozuri și nu i se dau altele pînă cînd nu le vinde, moment în care acesta depune banii la casierie. Nimeni nu-și permite să calce strîmb, pentru că își pierde casa”, ne-a declarat fosta șefă a Centrului de lucru din Bacău. În ceea ce privește pierderea apartamentului de către vinovat, realitatea i-a dat dreptate. Nu însă și în ceea ce privește lipsa fraudelor din sistem. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns