Elevi de gimnaziu si de liceu au sustinut miercuri seara, la statuia lui George Bacovia din centrul municipiului Bacau, un spectacol de muzica, dans si poezie, care a deschis cea de-a II-a editie a evenimentului „Toamna Bacoviana”, dedicat aniversarii poetului bacauan, de la a carui nastere se implinesc, in 2012, 131 de ani. Realizatorii momentului au fost elevi si profesori de la Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul National de Arta „George Apostu” si Scoala „Spiru Haret” dar si alti artisti locali precum membri ai formatiei „Suflete senine”.
Tineri imbracati in costume de epoca au incercat sa recreeze, prin prezenta si momente lor coregrafice, atmosfera anilor in care a trait si a scris poetul bacauan. De frumusetea acestui moment, la care toamna si lumina crepusculara a zilei au contribuit din plin, au profitat insa foarte putini spectatori, publicul fiind format in majoritate din rude, prieteni si colegi ai participantilor la spectacol. Acest moment dedicat poetului George Bacovia a fost ignorat chiar de scriitorii orasului.
„Daca nu este populatie, n-are sens. Elevi nu sint, personaje din cultura nu sint. Sa fi fost plin aici. Pe vremea tineretii mele aici nu aveai unde pune un ac, pe aceasta strada. Acum nu-i nimeni. Fara populatie nu faci nimic”, si-a exprimat amaraciunea Augustin Olteanu, un inginer pensionar care asista la eveniment.
Absenta publicului a dezamagit si spectatorii mai tineri. „Stiam de manifestare, amicii mei sint cei care au cintat mai devreme la chitara, «Suflete senine», am venit sa-i vad, stiam ca vor fi aici. Ideea de eveniment mi se pare ok dar din cite am observat nu prea este lumea receptiva. Pacat. Cred ca e o atitudine generala, pentru ca nu este prima oara cind remarc dezinteresul publicului fata de evenimente de genul asta. Cred ca este vorba de o lipsa de informare, si de educatie”, a declarat Andreea Chira, absolventa de studii superioare.
Colocviile Revistei „Ateneu” au loc la Consiliul Judetean
„Toamna Bacoviana” va continua vineri, 21 septembrie, cu o noua editie a Colocviilor „Revistei „Ateneu”, un eveniment de traditie prin care revista de cultura din Bacau propune anual dezbaterii publice cite o tema literara de actualitate. Dupa ani la rind in care aceasta actiune a fost organizata in scoli si universitati, ca o propunere de dialog adresata elevilor si studentilor bacauani, anul acesta va avea loc la Consiliul Judetean bacau, in intervalul orar 10.00 – 11.30.
Programul ultimei zile a evenimentului „Toamna Bacoviana” va continua in licee cu intilniri intre elevi si scriitori din Bacau. La ora 16.00, la casa Memoriala „George Bacovia” este programata o lansare de carte iar dupa un nou spectacol de muzica si poezie la statuia poetului, din centrul orasului, anuntat pentru ora 17.15, scriitori din Bacau si din tara, invitati ai evenimentului aniversar „Toamna Bacoviana”, vor fi prezenti, de la ora 19.00, la Centrul de Cultura „George Apostu”, la festivitatea de decernare a premiilor editiei.
„Toamna Bacoviana” este un proiect derulat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Bacau si Revista de cultura „Ateneu”, cu sprijin financiar oferit de Consiliul Judetean Bacau, Primaria municipiului Bacau si Consiliul Local Bacau. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns