Uniunea Creştin-Democrată (CDU), prezidată de cancelarul german Angela Merkel, a fost sancţionată joi cu o amendă de 1,2 milioane de euro pentru o finanţare ilegală a filialei sale din landul Renania-Palatinat.
Preşedintele Bundestag-ului, Norbert Lammert, a impus această amendă după ce s-a dezvăluit că filiala locală a primit în mod ilegal circa 400.000 de euro în timpul campaniei pentru alegerile regionale din 2006.
Potrivit legislaţiei privind finanţarea partidelor, sancţiunea trebuie să fie de trei ori mai mare decât valoarea a ceea ce s-a primit în mod ilegal, a precizat Lammert, şi el membru al CDU. Filiala locală a admis luni că a comis această neregulă, pentru care responsabil direct a fost candidatul creştin-democrat de atunci din landul Renania-Palatinat, Christoph Böhr.
În timpul campaniei sale electorale, Böhr a folosit o echipă de consilieri, care au fost plătiţi din bani proveniţi de la grupul său parlamentar, ceea ce este interzis prin legea privind finanţarea campaniilor electorale ale partidelor. Actualul lider al CDU din acest land, Julia Klöckner, şi-a exprimat descumpănirea faţă de aceste nereguli şi s-a angajat să clarifice problema. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.