• din cauza gerului cumplit de afară, dar și a Crăciunului pe stil vechi, piețele Bacăului sînt aproape pustii • în Piața Aviatori nu era ieri nici țipenie de comerciant, iar în Piața Centrală, gradul de ocupare era de 20-25%
Bate vîntul în aceste zile prin piețe agoalimentare din Bacău. Dacă în urmă cu două – trei săptămîni, febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă a scos la cumpărături aproape toată populația Bacăului, ieri, în Piața Centrală, îi numărai pe degete pe comercianții care au îndrăznit să înfrunte gerul și să reziste mai mult de cîteva ore în fața cîntarului. „Mai stau și eu vreo oră și plec. De azi dimineață, abia dacă am vîndut trei kilograme de mere”, se plîngea, ieri, Marius Gosav, unul dintre cei cîțiva precupeți care mai erau pe la tarabe. Ovidiu Băncilă, directorul Administrației Piețelor din cadrul Primăriei Bacău, spune că Piața Centrală poate părea chiar animată, în condițiile în care piețele de cartier sînt în aceste zile pustii de-a binelea. „În Piața Aviatorilor nu am avut astăzi chiar pe nimeni. Aici avem măcar un grad de ocupare de 20-25%. Mulți dintre comercianți aleg să stea mai bine acasă decît să le înghețe marfa pe tarabe”, ne-a declarat directorul Băncilă.
Gerul cumplit de afară nu este, însă, singura cauză a absenței vînzătorilor de prin piețe. Ovidiu Băncilă spune că cea mai mare parte a producătorilor de fructe, zarvaturi verzi și rădăcinoase sînt lipoveni. „Majoritatea lor sînt creștini ortodocși de rit vechi, așa că în aceste zile stau să își petreacă sărbătoarea Crăciunului în familie. Cred că, peste cîteva zile, dacă se mai dezmorțește puțin gerul și o să se termine și cu sărbătorile pe stil vechi, lucrurile o să își reintre în normal”, apreciază directorul Administrației Piețelor. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns