• doi bărbați fără adăpost au murit din cauza frigului, iar un altul a fost internat cu degerături la picioare și pneumonie • bilanțul gerului se ridică astfel la 16 morți și 12 degerați
În numai 24 de ore, temperaturile scăzute înregistrate în Bacău au omorît doi oameni lipsiți de adăpost, iar un altul, care locuiește de la începutul iernii într-un garaj, a fost internat de urgență cu degerături la picioare și pneumonie. Prima dintre victimele gerului a fost transportată cu Salvarea marți, în jurul prînzului, la serviciul Urgențe al Spitalului Județean. Bărbatul găsit căzut în stradă era în stare de inconștiență și fără nici un act de identitate asupra sa. Internat în secția Anestezie și Terapie Intensivă ca necunoscut, bărbatul, care era și plin de păduchi, a decedat la mai puțin de 12 ore de tratament. Motivul morții a fost șocul hipotermic provocat de orele petrecute în ger.
O altă victimă pe care frigul a ucis-o a fost un tînăr în vîrstă de 24 de ani. Ieri dimineață, salariații barului Demirex de pe strada Bicaz au avut surpriza să descopere cadavrul unui bărbat. Acesta era chircit în fața barului, cu cămașa scoasă din pantaloni și înghețat bocnă. Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că victima se numește Florin Cojocaru, de 24 de ani, un obișnuit al localului. Barmanul le-a spus polițiștilor că tînărul a băut pînă spre miezul nopții, după care a ieșit și nimeni nu l-a mai văzut. Cadavrul a fost transportat la morgă, unde medicii legiști au confirmat faptul că tînărul a murit înghețat.
Mai norocos decît cei doi bărbați morți după ce au înghețat în mijlocul străzii, Iosif Imbrea, în vîrstă de 46 de ani, a fost adus la timp la spital, de cîțiva căutători de cartoane din gunoaie. De loc din Cleja, dar aciuat după ce a rămas fără locuință pe străzile Bacăului, Imbrea a fost la un pas să moară înghețat. „De cînd a început iarna mă adăpostesc într-un garaj în zona Aeroportului. Cît a fost mai cald am muncit cu ziua pentru că nu am pensie, dar de cînd a dat frigul caut prin gunoaie. Acum am înghețat în garaj și noroc de cîțiva oameni care căutau cartoane că m-au găsit. Le-am spus că mi-e foarte rău și au sunat la Salvare”, spune Iosif Imbrea. Cu picioarele înghețate și bolnav de mai multă vreme de pneumonie, bărbatul fără adăpost a ajuns la timp la spital. El a fost internat în secția de Boli Contagioase și este acum în afară de pericol.
De la începutul iernii, în Bacău, 12 bărbați au fost internați cu degerături ale mîinilor și picioarelor, mai mult de jumătate dintre ei alegîndu-se cu amputări ale degetelor înghețate. Tot în iarna aceasta, 16 băcăuani și-au găsit sfîrșitul pe stradă sau în spital din cauza gerului. (C. DUȚĂ, F. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns