• 74 de persoane trăiesc în Tîrgu Ocna la limita umană • pentru ei, sărăcia se confundă cu viața
Tîrgu Ocna. Pășesc încet, pe ulița îngustă din orășelul de munte și curiozitatea nu-mi dă pace. Cineva mi-a povestit că am să văd ce nu mi-aș putea imagina. Ce alții cred că, la început de mileniu trei, mai există doar pe undeva, prin Somalia. Admir vilele somptuase, curțile pline cu flori și mașinile luxoase trase în fața gardurilor de metal. Am sentimentul că am venit degeaba, că cineva m-a păcălit. Și, totuși, după un colț, în fața ochilor îmi apare, ascunsă după casele luxoase, o clădire dărăpănată. Aici e „Casablanca”. Nimic în comun cu luxosul orășel marocan.
„Casablanca” de Tîrgu Ocna e o casă a plîngerii. Un fost cămin de elevi, în care și-au găsit adăpost 74 de persoane. 74 de amărîți, pentru care supraviețuirea se reduce la o bucată de pîine. Pînă în 1989, aici locuiau elevii Liceului Industrial. Clădirea a fost pasată spre administrare de la o instituție la alta și, în final, a fost lăsată în paragină. Nimeni nu a mai investit nimic. Ba, fiecare a plecat cu cîte un suvenir: o ușă, o chiuvetă, un geam, un calorifer. Acum, aici locuiesc 20 de familii cu cîte 4-5 copii fiecare. Și cîțiva foști elevi de la casa de copii și-au găsit „liniștea” aici. O clădire cu un singur etaj, fără geamuri și fără uși. Cîțiva cîini schelălăie pe holul îngust. De o parte și de alta a culoarului un pic mai mic de un metru se înșiră camerelele. Miros puternic de mucegai și urină. Cîteva uși improvizate încearcă să salveze intimitatea.
Elena Bălan s-a mutat aici pentru că nu avea alternativă. A locuit într-o casă naționalizată. Are doi copii mici și a fost dată afară de urmașul proprietarului. A găsit două camere libere la „casablanca”. „Stau de trei ani aici. Nu avem apă, curent electric, iar în geamuri am pus saci de nailon. Avem un căluț. M-ai facem și noi un ban pe seama lui. Copiii mei nu au mîncat nimic de două zile”. Soarta nu a fost prea blîndă nici cu familia Rusu. „Am locuit la părinți și am fost nevoită să plec. Două zile am locuit în stradă și, cu ajutorul primarului, am venit aici. Am trei copii mici, care din cauza mizeriei sînt foarte bolnavi. Sînt plini de bube dulci, iar bani de medicamente nu avem”, spunea Elena Bălan. De aproximativ trei ani, cele aproape 74 de persoane nu au apă și curent electric. „Mergem pe la vecini cu găleata. Ne-au tot dat, dar s-au săturat de noi. Și ei plătesc apa. Am mai adus apă de la o fîntînă, însă un vecin a pus lacăt. Curent electric nu avem de foarte mult timp. Primăria a pus un bec la intrarea în cămin, însă a făcut scurt circuit. Cei de la IRE ne-au amendat, că furăm curent electric, însă degeaba, pentru că noi stăm la lumina lumînării”, povestesc oamenii.
Grupul sanitar este impracticabil. Oamenii trăiesc mai ceva ca în evul mediu: își fac nevoile lîngă bloc și ploaia le mai spală păcatele! De pubelă de gunoi nici nu poate fi vorba. Cîțiva copii de la cămin dorm direct pe ciment. Sînt din alte localități și nu au avut unde să se ducă. „Casablanca” a fost singurul loc de unde nu au fost alungați. Sînt mulțumiți că au un acoperiș deasupra capului. Trăiesc cu frica în sîn că vor fi dați afară. Bucuria celor din „colonie” este doar de Paști și de Crăciun, cînd primesc ajutoare: cîteva haine vechi și mîncare.
În rest, oamenii mănîncă ce apucă. Unii lucrează cu ziua și au cîte o coajă de pîine de pus în farfuriile pruncilor flămînzi și murdari. Alții se mulțumesc cu mila oamenilor. Care are și ea o limită. „Casablanca” nu e doar ghetoul sărăciei. E un potențial focar de infecții. Primarul Ștefan Șilochi, din Tîrgu Ocna, a promis că în curînd cele 74 de persoane vor avea apă potabilă, o pubelă și vor fi racordați la rețeaua de curent electric. „Există un proiect de expertiză tehnică prin care urmează să modernizăm acest loc. Familiile vor fi mutate în blocurile sociale ce vor fi contruite în oraș, iar aici se va face un bloc de garsoniere”, ne-a declarat Ștefan Șilochi. (Măriuca BOBOȘA)
Lasă un răspuns