Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a publicat versiunea consultativa a Ghidului Solicitantului pentru Masura 312 – „Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi” a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Ghidul poate fi citit pe site-ul Agentiei (apdrp.ro). Masura 312 are ca obiectiv general dezvoltarea durabila a economiei rurale prin incurajarea activitatilor non-agricole, in scopul cresterii numarului de locuri de munca si a veniturilor aditionale.
Ghidul este un material de informare tehnica a potentialilor beneficiari ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si constituie un suport informativ complex pentru intocmirea proiectului conform cerintelor specifice ale PNDR. Ghidul prezinta regulile pentru pregatirea, intocmirea si depunerea proiectului de investitii, precum si modalitatea de selectie, aprobare si derulare a proiectului. De asemenea, contine lista indicativa a tipurilor de investitii pentru care se acorda fonduri nerambursabile, documentele, avizele si acordurile care trebuie prezentate, modelul Cererii de Finantare, al Studiului de Fezabilitate si al Memoriului justificativ, al Contractului de Finantare,
precum si alte informatii utile realizarii proiectului si completarii corecte a documentelor. (Petru DONE)
Ghidul solicitantului, versiune consultativa pe Masura 312
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.