Ghinionul de urgenta

Unul dintre marile ghinioane ale omului de rind care locuieste in Bacau este intruchipat in Spitalul Judetean de Urgenta. Daca te mina nevoia spre un consult la un cabinet de specialitate sau la Unitatea de Primiri Urgente si, eventual, mai esti si spitalizat, e rau. Partea buna este ca, pe ici, pe colo, s-au facut modernizari de fatada. Insa, in spatele gardului vopsit se afla o institutie cu practici si mentalitati care par neclintite de decenii. S-o luam metodic: daca ai nevoie de un bon la consult de specialitate, ora potrivita ca sa te asezi la coada ar putea fi chiar si doua dimineata.

Daca te trezesti trei ceasuri mai tirziu, te asteapta un rind de zeci de oameni si nesansa ispravirii bonurilor. La un moment dat a existat un sistem de rezervare telefonica a bonurilor, dar a sucombat. Am scris de multe ori despre umilintele din spital de la orele mici ale diminetii si tot ce s-a rezolvat a fost sa primesc un telefon plin de reprosuri de la sefa Casei de Asigurari de Sanatate, aflata in functie la un moment dat. Ani de-a rindul, am scris si eu si colegii de breasla despre confortul spitalizarii a cite doi bolnavi intr-un pat, s-a scris despre lipsa de medicamente, etc. Rezultatul: rinduri nesfirsite de explicatii elaborate cu un profesionalism care mai bine trebuia ghidat in beneficiul bolnavilor care isi platesc asigurarile de sanatate.

Sa continuam metodic: unui bacauan i s-a facut rau si s-a dus la Urgente. S-a decis internarea, cum altfel, decit doi intr-un pat. Omul a cerut sa fie lasat sa plece din spital, ca sa se trateze in alta parte. „Nu se poate”, i s-a spus. Omul a insistat, civilizat, pe tot parcursul zilei, sa plece din spital, ceea ce i-a atras eticheta de element perturbator al activitatii cadrelor medicale. La ceas de seara, medicul ii da ordin unei asistente sa ii administreze „recalcitrantului” doua sedative, fara sa se fi facut analize si sa se stie care este problema pacientului. Si pacientul a luat somn pina si-au dat seama medicii ca de fapt intrase in coma.

Au urmat doua zile de inconstienta la „Terapie Intensiva”. Ulterior, medici de la Spitalul Floreasca din Bucuresti au confirmat ca sedativele au fost nepotrivite si au afectat grav functionarea organismului, slabit deja. Si fiindca omul si-a revenit din coma si a cerut in continuare sa fie lasat sa plece din spitalul Bacau, medicul „specialist” in sedative, de la sectia de gastroenterologie, a pasat pacientul la sectia de psihiatrie. Unde, un asistent zelos, barbos si musculos l-a legat de pat intr-o camera ca de puscarie, fiindca a considerat ca asta face bine unui om cu hernie si probleme la ficat. Doar cu sprijinul unor medici cu mintea limpede s-a reusit transferul pacientului la Bucuresti, unde a urmat adevarata recuperare.

Acelasi pacient, trei luni mai tirziu. Hernia supraombilicala isi face din nou de cap, iar pacientul ajunge din nou la Urgente. Este spitalizat la sectia Chirurgie. In aceeasi noapte, dezhidratarea si decompensarea unor functii ale organismului provoaca o coma de gradul III. Omul nu mai poate respira singur si primeste ajutorul aparatelor. La Terapie Intensiva, verdictul medicilor este dur: „sanse reduse sa isi mai revina”. In plus, nici un chirurg nu isi asuma riscul unei operatii. Dupa doua zile, pacientul este din nou trimis la Bucuresti.

La sectia de Terapie Intensiva a Spitalului Colentina, nervii doctorilor curg girla: pacientul fusese transferat de la Bacau fara o fisa medicala din care sa reiasa ce tratament i se administrase, asa cum se procedeaza in mod normal. Astfel, orice interventie risca sa agraveze situatia. Totusi, citeva ore mai tirziu, pacientul isi revine si este transferat la Spitalul Floreasca. Unde, spre deosebire de Bacau, operatia este posibila si dusa la bun sfirsit. Trei zile mai tirziu, omul care pleca de la Bacau cu verdictul de „aproape mort” este pe picioare, inapoi in viata normala.

Toate relatarile de mai sus se pot verifica, iar autorul lor le-a documentat temeinic, fiindca sint propria-i experienta.

La Bacau, se ridica inca un spital. Lucru bun, fara indoiala. Cel putin, vor fi mai multe paturi. Intrebarea este: in afara de pacienti si mobilier, cu ce mai umplem cele doua spitale? Ca in orice domeniu, nu toti medicii si cadrele medicale si-au absolvit scolile cu nota maxima. Iar acestia nici nu par sa fie majoritari in rindul breslei de la Bacau, ba au mai si ales calea activitatii private, iar de tras de ei ca de guma nu poate fi vorba daca vrem si act medical de calitate. Ar fi bine sa fie majoritari chiar si cei de nota sapte-opt. Dar ce ne facem daca si ei sint minoritari, iar ponderea sint cei de nota cinci?

Si uite asa, mai punem un ghinion in circa bacauanului de rind aflat in cautare de sprijin: acela ca drumul pina la spitalele din Bucuresti sau Iasi, mai ales pe vreme de suferinta fizica, pare si mai lung decit arata kilometrajul ambulantei. (Ciprian LEU)