~3 min lectură 0 comentarii

Gigi Becali a ajuns din nou în fața procurorilor din cauza lui Florinel Cămară

Redacția Ziarul de Bacău

Scandalul Avicola Iași, preluată de finanțatorul Stelei de la băcăuanul Florinel Cămară, a făcut ca Becali să fie reținut în timp ce se pregătea să plece din țară, în Israel.

ts2.act.becali

Ștefan POPA

Gigi Becali are din nou probleme cu justiția, dar de data aceasta din cauza unui băcăuan. Finanțatorul Stelei a fost reținut pe Aeroportul Internațional „Heni Coandă” în timp ce se pregătea să plece în Israel. El a fost oprit de polițiști și apoi dus la Parchet, fiind cercetat într-un dosar mai vechi, ce vizează cumpărarea Avicola Iași de la un băcăuan, Florinel Cămară. Totul a pornit când Avicola Iași, aflată în insolvență, a început procedura de executare silită a clubului de fotbal Steaua.

Societatea are de recuperat o datorie de 27.399,20 lei, deoarece FC Steaua nu a platit contravaloarea unor produse de peste 30.000 de lei. Potrivit dosarului de executare silită înaintat Judecătoriei Sectorului 3, administratorul judiciar de la Avicola Iași a arătat că, începând cu anul 2006, FC Steaua nu a plătit contravaloarea produselor de pui și ouă trimise la cantina unității. Un număr de 11 facturi emise de producătorul de ouă și carne din Iași au fost semnate de Steaua, dar nu au mai fost achitate. Avicola s-a adresat mai intâi magistraților Judecătoriei Sectorului 1, care au admis, la data de 4 aprilie 2012, cererea administratorului Avicola de obligare a clubului Steaua la plata facturilor restante. Ca urmare, Gigi Becali a fost reținut pentru înșelăciune, cu toate că el a declarat că afacerea cu Avicola Iași i-a adus o gaură în buget de 15 milioane de euro, fapt de care va trebui să îi convingă însă pe magistrați.

Afacerea cu Florinel Cămară

Gigi Becali a achiziționat Avicola Iași de la băcăuanul Florinel Cămară, mai exact de la firma acestuia, Koala SRL. Afacerea s-a parafat în 2004, când Gigi Becali se învârtea în jurul unor influenți pesediști băcăuani, prieteni cu Florinel Cămară, ca Viorel Hrebenciuc sau Dumitru Sechelariu. Presa centrală relata la acea vreme că aceeași societate comercială a băcăuanului i-a cedat lui Gigi Becali o creanță de 3,7 miliarde de lei vechi, bani pe care Avicola Iași îi datora firmei lui Cămară. Potrivit contractului, prețul stipulat în actul de cesiune „a fost achitat integral”, dar după doi ani firma Koala nu i-ar mai fi plătit lui Becali o datorie de câteva sute de milioane de lei vechi. În aceste condiții, împotriva firmei Koala SRL este deschisă procedura de insolvență și este numit imediat un administrator judiciar. Acesta a constatat că în contabilitatea acesteia nu figurează și suma de 3,7 miliarde de lei, adică exact prețul contractului de cesiune pe care Gigi Becali susține că l-a plătit lui Florinel Cămară. Așa Becali a ajuns să fie dat în judecată pentru recuperarea sumei de 375.000 de lei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.