~2 min lectură 0 comentarii

Gigi Becali, chiulangiul Parlamentului Europen

Redacția Ziarul de Bacău

În topul chiulangiilor eurodeputaților români conduce detaşat Gigi Becali.

Europarlamentarul a fost prezent la mai puţin de un sfert din şedinţe.

Nici Corneliu Vadin Tudor nu a fost foarte vorbăreț, acesta a participat la două treimi din întrunirile în plen.

Pe locul trei în topul celor care au cam tras chiulul este şi Rareş Niculescu, de la PDL.

Locul 4 este disputat de Laszlo Tokes şi Cristian Buşoi, care au fiecare o prezenţă de aproximativ 80%.

În ceea ce privește luările de cuvânt, codașul este Corneliu Vadim Tudor, cu 7 discursuri. Vadim a fost depăşit în Parlamentul European până şi de Becali, care are 39 de intervenţii.

Pe următoarele locuri în topul „tăcuţilor” se află soţia lui Crin Antonescu, Adina Vălean, cu 8 luări de cuvânt. Vălean este urmată de Norica Nicolai, cu 9 intervenţii.

La polul opus, cea mai vorbăreaţă a fost – surpriză – Elena Băsescu – cu 149 de luări de cuvânt. Urmată de Silvia Ţicău, cu 113.

Avem şi europarlamentari conştiincioşi. Au o prezenţă de 100% Victor Boştinaru, Sabin Cutaş, Iosif Matula, Cristian Preda, Csaba Sogor şi Iuliu Winkler.

Imediat sub linia care separă „tocilarii” de restul europarlamentarilor se află Elena Băsescu, cu o prezenţă de peste 98 %, la egalitate cu MarianJean Marinescu, Theodor Stolojan, Claudiu Tănăsescu şi Traian Ungureanu. AMOS NEWS

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.