Secția de gimnastică de la SCM Bacău a participat și la ediția din acest an a puternicului turneu internațional de la Arques (Franța), aflat la ediția cu numărul 12. Alături de clubul băcăuan, la concursul din nordul Franței au mai participat echipe de club din Austria, Belgia, Spania, Finlanda, Luxemburg, Nigeria, Olanda, Rusia, Slovenia, Letonia, precum și cinci echipe din Franța. „A fost o organizare ireproșabilă, iar concursul a fost unul foarte puternic”, a precizat antrenorul Cornel Agop, coordonatorul secției de gimnastică de la SCM Bacău. Alături de acesta, la Arques a mai fost prezentă și antrenoarea Vasilica Agop, în calitate de arbitră internațională. Cele două reprezentante ale SCM-ului, Mădălina Neagu și Gabriela Bordeianu au avut o evoluție bună. Componentă a lotului olimpic de junioare de la Onești, Mădălina Neagu a venit pe poziția a 6-a la individual compus. „A ratat la paralele și bîrnă, altfel ar fi venit pe podium”, a mai adăugat Agop. Pe aparate, Neagu a obținut urmtoarele rezultate: locul 4 la sărituri, locul 13 la paralele, locul 8 la bîrnă și locul 4 la sol. în clasamentul general pe echipe, SCM Bacău a ratat de puțin podiumul, venind în final pe poziția a 4-a, după Rusia, Olanda și România (CSS 7 Dinamo București). Cele mai bune rezultate au venit după încheierea finalelor pe echipe: locul 4 la sărituri, locul 4 la paralele, locul 4 la bîrnă și locul 3 la sol. „Ca de fiecare dată cînd am fost la Arques, ne-am simțit ca acasă. Am fost primiți ca adevărați ambasadori ai României”, a mai completat antrenorul băcăuan.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.