Debranșarea de la sărăcie
Început de toamnă. O toamnă a culesului de roade. O toamnă a gospodarilor, a preparativelor școlare. O toamnă a nuanțelor, a exploziilor de culoare și contraste ce înfrumusețează natura și o purifică, ce îmbie la plimbare și meditație. Și ne încîntă sufletele încărcate de nostalgia clipelor scurse din clepsidra vieții, ca frunzele ce încep acum să cadă alene în calea pașilor noștri, atrăgîndu-ne atenția că am mai îmbătrînit cu un an.
O toamnă a bucuriilor, a nostalgiilor, dar și a grijilor. A marilor și nelipsitelor griji și a desnădejdilor. A inerentelor griji legate de apropierea anotimpului cenușiu și friguros. Fiindcă, pentru cei mai mulți dintre noi, toamna nu face decît să prelungească agonia în care ne zbatem parcă fără de scăpare: sărăcia și umilința. Aceste stări, care au ca efect incapacitatea de a crea în prezent, adormirea curajului și a nevoii de schimbare, inhibarea conștiinței. Sperăm cu disperare într-o toamnă cît mai lungă, cu zile cît mai senine și mai călduroase, gîndindu-ne cu teamă la iarna ce ne va prinde în imposibilitatea de a ne încălzi sau de a plăti facturile la întreținere, lumină, gaze, telefon, care se vor mări, își vor dilata volumul plăților în raport cu scurtarea zilei și lungirea nopții, cu creșterea prețurilor și reducerea puterii noastre de cumpărare. Poate că cel mai frumos lucru ar fi fost adoptarea de către guvernanți a Legii Traiului Decent, a debranșării de la sărăcie și nu de la căldură, a unei legi care să protejeze în primul rînd viața tinerilor și a pensionarilor, în fapt cele mai defavorizate categorii sociale.
Este înspăimîntător, dureros, dar și revoltător numai gîndul la copiii care nu vor putea merge la școală din lipsa resurselor financiare și care vor îngheța de frig la iarnă; la pensionarii rămași singuri în lupta cu bătrînețea și cu boala, și cărora pensia nu le ajunge nici măcar să-și plătească întreținerea. Ce să mai zici de medicamente sau de o masă copioasă, pe care mulți pensionari nu o mai văd decît în filme. Dacă, bineînțeles, au televizor. Din păcate, s-a creat o concepție total greșită despre aceștia, potrivit căreia un om care s-a pensionat nu mai este folositor și deci nu ne mai poate ajuta, nemaifiind cazul de a beneficia de micile bucurii ale vieții, deoarece a avut parte de acestea în anii tinereții. Și de aceea, de multe ori uităm de ei, nu ne mai pasă de soarta lor, pentru că și așa se aproprie cu pași repezi de încheierea ireversibilului ciclu al vieții. Și totuși, ei sînt oameni care au muncit zeci de ani, au luptat pe fronturi, au crescut copii minunați și acum sînt ignorați, părăsiți.
Statul, societatea, și-a abandonat bătrînii, i-a uitat. Dar, de cele mai multe ori chiar noi, cei apropiați, îi umilim și îi îndepărtăm prin purtarea noastră și îi facem să se retragă în carapacea amintirilor, uitînd că și noi vom îmbătrîni, unii poate chiar înainte de vreme, pentru că sîntem din ce în ce mai răi și tot mai des nedrepți. Să nu îi considerăm o povară, să nu îi rănim, pentru că ei, aflați în toamna vieții sînt atît de fragili, sensibili și de vulnerabili în fața greutăților de tot felul. Să le oferim, înainte de toate, căldura sufletelor noastre ca resort al fericirii și să fim mereu alături de ei. Poate că această apropiere ne va întări și ne va lumina calea existenței noastre. Să ne bucurăm, totuși, de această frumoasă toamnă. Și de viață. Pentru că ne naștem să trăim frumos și murim ca să trăim în veșnicie. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns